ARHITECTURA INTERBELICĂ ÎN BUCUREŞTI
Interviu cu Academicianul Răzvan Theodorescu

realizat de Virgiliu Hodorogea
în decembrie 2014


“Suntem obligaţi să combinăm trecutul cu prezentul, însă trebuie neapărat restaurate aceste monumente... Trebuie să găsim o formulă prin care să punem în evidenţă acest patrimoniu extrem de bogat.”
Academicianul Răzvan Theodorescu







Suntem cu domnul Academician Răzvan Theodorescu la doar o zi după vernisajul expoziţiei de arhitectură interbelică, un vernisaj de expoziţie care îşi propune o dezbatere publică foarte importantă despre arhitectura modernistă a Bucureştiului interbelic, perioada 1919 - 1939, versus dezvoltarea modernă a Bucureştiului de astăzi, anul 2014. Domnul Academician are amabilitatea să ne spună câteva cuvinte despre părerea dânsului şi cu ce gânduri va merge pe data de 10 decembrie la discuţiile legate de această temă.
Academicianul Răzvan Theodorescu:
Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române a patronat într-un fel această acţiune a Muzeului Municipiului Bucureşti, care este expoziţia despre care aţi vorbit.
Este o expoziţie absolut remarcabilă pentru că pune în imagini un patrimoniu care este extrem de preţios şi extrem de neglijat.
Bucureştiul este singura capitală din aceste părţi ale Europei care are o arhitectură modernistă, o arhitectură cubistă, o arhitectură de tip internaţional, care începe cu Palatul Telefoanelor şi continuă cu Bulevardul Magheru de pildă, care este considerat o adevărată rezervaţie de arhitectură, apoi Cartierul Primăverii, fostul cartier UCB (a fost conceput, iniţial, pentru a oferi locuinţe angajaţilor Uzinelor Municipale Bucureşti), care conţin opere ale unor arhitecţi de mare însemnătate, arhitecţi precum Horia Creangă, care s-a dedicat unor construcţii industriale, dar şi unor blocuri, blocul Patria sau fostele Uzine Malaxa, arhitecţi precum Octav Doicescu, care este realizatorul cartierului de care vă vorbeam, din nordul Capitalei - Cartierul Primăverii, Duiliu Marcu, care a realizat construcţii pe Calea Victoriei şi în zona Academiei Militare şi chiar în curtea Academiei unde vă aflaţi - Biblioteca Academiei Române, oameni care au realizat o arhitectură extrem de up-to-date ca să spun, extrem de la ceasul nu numai al Europei ci al spaţiului euro-american.
Ei bine, vreau să-l amintesc şi pe arhitectul Marcel Iancu, care a devenit un fel de artist naţional în Israel şi care are pe Hristo Botev o construcţie care este aproape, nu să se prăbuşească, dar tencuiala îi cade. Transformările impuse în perioada dictaturii comuniste unor edificii este absolut regretabilă.
Pe de altă parte, după ’89, în condiţiile unei democraţii fără hotare, avem construcţii de o hidoşenie impresionantă. Se crede că acolo unde se pune sticlă ai modernitate. Nu este cazul.
Din toate aceste motive, am pus în planul nostru o colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti. După cum aţi văzut, ieri, alături de Prefectul Bucureştiului era şi Arhitectul Şef al Bucureştiului.
În ziua de 10 decembrie seminarul va fi dedicat acestui patrimoniu interbelic şi apoi vrem să continuăm ceea ce eu am făcut separat în nişte emisiuni de televiziune.
Vrem să continuăm să analizăm felul în care se construieşte acum în Bucureşti, de ce se construieşte rău, când se construieşte din când în când bine şi ce faţă trebuie să aibă acest oraş, care este un oraş minunat din punct de vedere arhitectonic, foarte divers, foarte interesant pentru orice vizitator străin.
Nu uitaţi şi cu aceasta închei, Bucureştiul este singura capitală a lumii în care a fost distrusă, agresată mai bine zis, agresată, acesta este cuvântul, în timp de pace, ceea ce s-a întâmplat în anii ’80 în zona Centrului Civic, o distrugere care este, cum spunea un prieten arhitect, pe o suprafaţă comparabilă cu cea a Veneţiei fapt care este fără precedent în istorie.


Domnule Academician Răzvan Theodorescu, chiar la vernisaj, aşa cum spuneaţi, a fost prezent Arhitectul Şef al Capitalei Ghe. Pătraşcu şi Prefectul Bucureştiului - Paul Petrovan.
Am avut o scurtă discuţie cu Prefectul Bucureştiului, chiar un interviu, şi acesta s-a arătat, de asemenea, interesat de “puţină ordine” în felul în care se construieşte în Bucureşti.
Eu am adus în discuţie faptul că pentru perioada interbelică, cap de afiş este Palatul Telefoanelor, o construcţie cu tehnologie americană şi tehnică germană, pentru că a fost construit cu arhitecţi atât americani cât şi germani, o clădire emblematică pentru Calea Victoriei şi pentru Bucureşti.
La acea vreme era un tip de arhitectură care aducea aminte de zgârie-norii din Chicago, de pildă.
Am avut o continuare în regimul comunist cu Intercontinentalul, singurul zgârie-nor de marcă construit în perioada Ceauşescu şi acea construcţie care a ajuns totuşi a doua construcţie în lume, Casa Poporului, o construcţie cu care ne mândrim astăzi, dar care a facut foarte mult rău Bucureştiului.
Aniversarea a 555 de ani a Bucureştiului s-a ţinut exact în Piaţa Constituţiei, la clădirea Palatului Parlamentului de astăzi, cu un inedit spectacol de lumini şi lasere, care şi el a fost unic în Europa.
Ce vom face în continuare, după părerea dumneavoastră, cu clădirile emblematice pe care le moştenim, absolut superbe, din perioada interbelică, dar şi unele mai puţin reuşite pentru viaţa oraşului Bucureşti, aşa cum este Casa Poporului, dar care totuşi în clipa de faţă este cea mai mare din Europa, a doua din lume şi cum credeţi că va evolua această dezvoltare pe înălţime a Bucureştiului?

Academicianul Răzvan Theodorescu: Este bună întrebarea dumneavoastră. Palatul Parlamentului este o oroare arhitectonică. Eu am numit-o aşa şi am văzut că şi în presa străină acest nume dat de mine a făcut pui, eu am numit-o “exponenta unui stil inexistent greco-coreean”.
Este o oroare care, sigur, cuprinde munca multor oameni, materiale nobile mai ales în interior, însă, Dumnezeu să o ierte, s-a prăpădit arhitecta, totul a venit dintr-o fantezie care combina prostul gust al cuplului dictatorial cu prostul gust al unor arhitecţi ai noştri. Este inadmisibil ca la sfârşitul secolului al XX-lea să construieşti în stilul în care s-a construit.
Pe mine nu mă impresionează că este a doua clădire după Pentagon, este o ruşine arhitectonică.
Însă întrebarea dumneavoastră este perfect legitimă.
O avem. Ce facem cu ea?
Iată, este sediul Parlamentului. Eu am fost parlamentar 8 ani, 4 ani i-am petrecut acolo ca senator şi trebuie să vă spun că încă încurcam coridoarele, scările şi lifturile. Este o babilonie acolo, dar, sigur, impresionează, impresionează prin dimensiuni. O păstrăm ca atare.
Muzeul de Artă Contemporană, care este într-o aripă, funcţionează şi el. Poate nu este cel mai bun loc pentru acest lucru, dar asta este. Mai avem Casa Scânteii despre care eu am spus că trebuie clasată ca monument istoric. Nu trebuie scoasă secera şi ciocanul fiindcă este o epocă, este ca şi metroul de la Moscova din epoca Stalinistă. Îl păstrezi ca atare.
Aţi dat între exemplu Intercontinentalul. Într-adevăr, e o construcţie reuşită. Cum vedeţi, revine la forma iniţială şi Teatrul Naţional. Este o mare bucurie în anul 2014 revenirea la forma iniţială a Teatrului Naţional - forma de Pălărie a lui Caragiale .
Sigur că da şi care arată foarte bine acum în forma sa iniţială. Suntem obligaţi să combinăm trecutul cu prezentul, însă trebuie neapărat restaurate aceste monumente.
De pildă, pe strada General Manu, nu departe de aici, este un bloc superb construit de Horia Creangă, care acum este într-o stare de decrepitudine totală. Vă dădeam exemplu construcţia de pe Hristo Botev a arhitectului despre care v-am spus că a emigrat în Israel. Este şi blocul Malaxa, care este pe bulevardul Magheru, care este complet schimbat. Eu mi-l aduc aminte cum era în tinereţea mea şi era o frumuseţe, o combinaţie de volume şi de goluri.
Trebuie să găsim o formulă prin care să punem în evidenţă acest patrimoniu extrem de bogat.


Va fi luată în calcul şi arhitectura legată de principalele artere ale Bucureştiului de circulaţie, pentru că unele se îngustează în mod intenţionat pentru a fi redată circulaţia pietonală sau pentru biciclişti, iar altele se lărgesc. Cum va fi privită la întâlnirea din data de 10 decembrie această problemă foarte gravă a Bucureştiului?
Academicianul Răzvan Theodorescu:
Aici nu vă pot da eu un răspuns care sunt istoric al culturii şi al artei. Aici trebuie să vorbească urbaniştii şi avem urbanişti foarte buni, reprezentanţii Primăriei pentru că aici trebuie să se întâlnească şi probleme de circulaţie şi problemele de urbanism şi problemele de arhitectură propriu-zisă.

Vă mulţumim foarte mult şi aşteptăm întâlnirea din 10 decembrie când înţeleg că se va pune în dezbatere un plan foarte curajos şi care se doreşte să fie ca o construcţie, spunea cineva, “care să dăinuie”.
Academicianul Răzvan Theodorescu:
Sper şi Academia Română, care iniţiază aceste discuţii, se implică în viaţa societăţii aşa cum vedeţi.

Vă mulţumesc pentru interviul acordat.