Virgiliu Hodorogea: Bună ziua domnule Preşedinte Emil Constantinescu, vă rog dacă puteţi să-mi răspundeţi la câteva întrebări în legătură cu volumul “Parteneriatul strategic dintre România şi S.U.A.”, recent lansat la Târgul Gaudeamus 2010.
Bunicii noştri spuneau că i-am aşteptat pe englezi sau pe americani şi primii au sosit ruşii după Al Doilea Război Mondial.
Dacă puteţi comenta acest lucru mai ales pentru faptul că în această carte este vorba de strategia României pentru intrarea în alianţa NATO.
De asemenea, cum consideraţi că a evoluat acest parteneriat cu Statele Unite în cei 14 ani care au trecut de la sosirea Preşedintelui american Bill Clinton la Bucureşti şi care consideraţi că sunt perspectivele în continuare?
Preşedintele Emil Constantinescu: Ţările de mărime mică şi medie trebuie totdeauna să ţină cont de liniile mari ale politicii globale.
La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, la Yalta, s-a stabilit o împărţire a lumii între învingători care nu s-a depărtat în linii esenţiale, cel puţin în prima fază, de cea de la sfârşitul Primului Război Mondial.
În această împărţire, România a căzut în zona de influenţă sovietică pentru că americanii aveau cu totul alte interese în acel moment.
Dacă ne plasăm exact în acel moment al conferinţei de la Yalta, americanii erau sub presiunea războiului din Japonia.
Singurul lucru care îi interesa era să obţină de la ruşi o participare la războiul din Japonia, pe care nu au obţinut-o, dar au folosit bomba atomică.
Deci, erau dezinteresaţi pe problema europeană.
În al doilea rând, cel care era interesat era Churchill Winston, iar acesta a făcut un “deal” cu Stalin pentru a conserva coloniile engleze, imperiul care era la acel moment încă în viaţă.
În special îl interesa situaţia Indiei, după care din Europa îl interesa Grecia datorită poziţiei strategice şi datorită fascinaţiei pe care Grecia o are faţă de englezi.
De aceea nu trebuie să privim lucrurile fatalist, pentru că de soarta crudă care i s-a întâmplat României, i s-a întâmplat, de asemenea, şi Poloniei care era la polul opus, ea luptând de la început impotriva nemţilor.
Avea toate atuurile posibile.
Pentru ea se declanşase Al Doilea Război Mondial, luptase împotriva nemţilor, luptase împotriva ruşilor, divizii poloneze luptaseră în armata americană, în armata engleză, în armata franceză, în armata rusă, aduseseră o contribuţie uluitoare, şi totuşi Polonia a fost cedată.
În aprecierea noastră de a ne socoti victime ale istoriei trebuie să ne gândim la situaţia Poloniei.
Noi luptasem împotriva ruşilor.
Trebuie să privim global. Aceasta a fost viziunea mea.
Avantajul pe care l-am avut a fost că între ’92 şi ’96 lucrând în anumite sintech-uri americane, internaţionale am avut această viziune globală a ceea ce se va întâmpla în lume.
În al doilea rând, sigur pentru situaţia de atunci, discuţia poate continua, aici era vorba şi de elemente care ţin nu de cauze ci de condiţii.
Diverse detalii, starea de sănătate gravă a Preşedintelui american de atunci care avea să moară în câteva săptămâni de la semnarea tratatului de la Yalta, a lui Churchill a cărui popularitate se erodase şi avea să piardă guvernarea peste câteva săptămâni, făceau din Stalin un jucător foarte puternic.
În ultimul rând, nu trebuie să uităm că România purtase un război împotriva ruşilor şi uităm foarte uşor ce nu ne convine, faptul că România declarase în mod unilateral război Statelor Unite şi Marii Britanii.

Virgiliu Hodorogea: Da, dar să nu uităm că ruşii nu recunoşteau ca fiind teritorii româneşti Moldova de dincolo de Prut şi Bucovina, considerând că le-au câştigat de la Imperiul Otoman.
Preşedintele Emil Constantinescu: Noi suntem, în general, maeştri în a ne găsi scuze în istorie, de a interpreta istoria unilateral şi numai în favoarea noastră şi în acelaşi timp de a ne căuta justificări pentru a ne declara victime ale istoriei.
Tocmai aceasta am vrut, ca viziunea mea să transforme România şi pe români din victime ale istoriei în actori ai istoriei reale.
Sigur că trebuie să existe şi un context favorabil.

Virgiliu Hodorogea: Care a fost contextul favorabil în 1997?
Preşedintele Emil Constantinescu: Exista şi eu l-am folosit. Contextul favorabil ţinea de faptul că Europa, Uniunea Europeană eşuase total în problema iugoslavă. America a intervenit printr-un acord temporar care nu a adus niciun rezultat şi a fost un alt eşec prin menţinerea lui Milosevici, iar pe masa globală care privea întreaga Europă dar pentru americani reprezenta ceva important pentru întreaga lume, deoarece în acel moment America nu avea probleme în alte părţi ale lumii.
În acel moment America lui Clinton era singura superputere a lumii, nederanjată, recunoscută de toată lumea. Singura problemă care-i privea pe europeni dar şi pe americani era situaţia din Iugoslavia.
În acel moment existau două scenarii şi noile frontiere.
Unul era scenariul rus, care urmărea refacerea unei părţi a zonei de influenţă, împăcându-se cu pierderea Europei Centrale, dar urmăreau crearea unei axe Moscova - Minsk - Kiev - Belgrad în care trebuia să intre şi Bucureştiul.
Bucureştiul, practic, era ceea ce oamenii n-au înţeles, deja intrat într-o formă neoficială, tratatul care în August 1996 ar fi trebuit să fie semnat şi s-ar fi semnat fără intervenţia mea, în calitate de leader al opoziţiei foarte dură, prevedea că nu putem face alianţe fără acordul părţii celeilalte.
Practic România nu ar fi putut să ofere survolul teritoriului nostru trupelor americane şi nici să intre în NATO fără acordul ruşilor printr-un tratat semnat nou.
În acelaşi timp România, prin Preşedintele Ion Iliescu, semnase un tratat cu Milosevici, fiind singura ţară care semnase un tratat cu Milosevici, la fel - de neagresiune, deci practic prin care în mod expres, textul tratatului prevedea că nu poate fi folosit spaţiul aerian al unei ţări împotriva celeilalte.
Nimeni nu s-a uitat la el, eu m-am uitat şi de aceea nu l-am respectat.
Deci practic, România nu şi-ar fi schimbat politica şi nu ar fi contribuit la crearea unei plăci de stabilitate în Europa Centrală opusă celei de instabilitate, care s-a realizat prin tratatul pe care l-am încheiat cu Ucraina şi prin trilaterala Polonia - Ucraina - România, care cu peste 100 milioane de locuitori a creat această placă importantă.
Acesta a fost un lucru care m-a pregătit pentru Parteneriatul Strategic.
Prin Parteneriatul Strategic se urmărea introducerea României într-o altă linie strategică, care era linia parteneriatelor strategice, Statele Unite având numai trei parteneriate în această zonă: cu Polonia, cu Turcia şi cu Israelul.
Se dorise iniţial cu Ucraina, nu s-a putut datorită evoluţiilor din Ucraina - era deci un spaţiu gol.
Ori eu am scos România de pe axa Moscova - Kiev şi am mutat-o pe axa Varşovia - Bucureşti - Ankara - Israel.
Aceasta a fost contribuţia care a schimbat decisiv situaţia României nu numai pe plan militar, ci a schimbat-o şi pe plan economic, pentru că în momentul în care am făcut aceste lucruri, FMI-ul a renunţat la poziţia încetării de plăţi, Banca Mondială a finanţat toate programele de refacere ale României, necondiţionat s-au deschis porţile României pentru începerea negocierilor şi pentru intrarea în NATO.

Virgiliu Hodorogea: Ce puteţi spune despre România în clipa de faţă ca şi zonă strategică la Marea Neagră, din punct de vedere economic şi mai cu seamă cu privire la traversarea conductelor de gaze şi petrol spre Europa de Vest.(2010)
Preşedintele Emil Constantinescu: Domnule Hodorogea, în momentul în care eu mi-am încetat mandatul, şi mai ales din anul 2004, România a dispărut din politica externă.
România nu are politică externă astăzi. (2010)
Nu există.
Toate iniţiativele mele, inclusiv cea de care vorbiţi.
Recent, la lansarea cărţii sale, Ambasadorul Azerbaidjanului, care nu a fost Ambasador în timpul meu, era atunci adjunctul procurorului suprem şi omul de încredere al Preşedintelui în ţara sa, a declarat că în momente dificile Preşedintele Constantinescu a fost cel care a relansat proiectul Drumului Mătăsii.
Deci toate proiectele trilaterale, alte proiecte, inclusiv conducta Baku-Ceihan-Bucureşti-Trieste, toate s-au abandonat printr-o abordare complet nepotrivită, pentru că erau proiectele mele.

Virgiliu Hodorogea: A rămas ceva din punct de vedere economic urmare a parteneriatului strategic cu Statele Unite?
Preşedintele Emil Constantinescu: Da, am reuşit să aducem investiţii americane în România, care au salvat România.
În momentul în care am preluat eu România, ţara era în faliment.
Nu avea bani, nu avea resurse, avea bănci distruse, nu avea nici un investitor, nu avea nici privatizare, nu avea nimic.
Când am predat mandatul avea prima creştere economică pozitivă.

Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc pentru interviu.

www.editura.ubbcluj.ro