Acasă / Home |
Ştiri / News |
Editorial | Arhivă | Contact | Cărţi noi | Bookfest Interviuri | Gaudeamus Interviuri |
Lucian Boia - Un joc fără reguli www.humanitas.ro Un joc fără reguli Despre inprevizibilitatea istoriei (2016) “...scenarii naţionale şi scenarii universale, şi marcate de diverse ideologii, văzute din diverse perspective, deci “Istoria MARE - Istoria adevărată" - este una singură!...” Interviu cu Lucian Boia realizat de Virgiliu Hodorogea Virgiliu Hodorogea: Suntem la Gaudeamus 2016, unde domnul profesor, istoric, Lucian Boia a lansat o carte deosebită, “Un joc fără reguli”, în care ne explică cum istoria poate fi împărţită în două mari istorii: istoria cea mare şi istorii poate mai mici, cele naţionale. Domnule profesor vă rog să ne spuneţi în câteva cuvinte care credeţi că este momentul actual pentru România în contextul geo-politic al istoriei României vis-a-vis de Istoria MARE, globală pe care aţi prezentat-o dumneavoastră în carte, în termeni/reguli generale. Lucian Boia: Asta mi-e foarte greu să spun, fiindcă tocmai în cartea despre care vorbim îmi susţin punctul de vedere şi anume acela că viitorul din păcate sau din fericire, nu ştiu cum să spun, nu poate să fie prevăzut. Aşa că ceea ce este evident este faptul că ne aflăm într-o mutaţie de civilizaţie, că istoria se accelerează, este clar că se vor petrece multe, se vor schimba multe, dar să vă spun eu cum va arăta lumea peste 10 sau 20 de ani şi România în contextul lumii respective, asta este imposibil sau ar fi o schemă imaginară care probabil nu s-ar verifica. Viitorul este imprevizibil. Virgiliu Hodorogea: Istoria Globală, cum aţi definit-o dumneavoastră, MAREA ISTORIE, aţi împărţit-o la un moment dat în Istoria Imperiilor, am văzut în volumul dumneavoastră, şi o Istoria a Naţiunilor începând cu secolul al XIX-lea. Lucian Boia: Nu ştiu unde aţi văzut acest lucru. Depinde acum… Nu! Disticţia pe care am făcut-o, am făcut-o între Istoria Adevărată, ISTORIA pur şi simplu, trecutul omenirii, şi Istoria ca Reprezentare, istoria pe care ne-o reprezentăm noi, de fapt este vorba de multe istorii, de TOT FELUL DE SCENARII ale istoricilor. Virgiliu Hodorogea: Scenarii naţionale sau scenarii universale? Lucian Boia: Şi scenarii naţionale şi scenarii universale, şi marcate de diverse ideologii, văzute din diverse perspective, deci “Istoria MARE - Istoria adevărată" - este una singură! Iar “Istoria ca Reprezentare” - adică nenumăratele istorii care prezintă istoria mare, cum am spus, sunt nenumărate, sunt foarte multe! Virgiliu Hodorogea: Despre Istoria României, când credeţi că începe cu adevărat o istorie a Statului Naţional Unitar Român? Lucian Boia: România ştim că s-a creat în 1859 şi mă rog cu toate episoadele ulterioare, 1918 în principal, dar sigur că este un proces de apropiere între ţinuturile locuite de români anterior anului 1859. Virgiliu Hodorogea: Domnule profesor vă mulţumesc foarte mult şi vă aşteptăm cu noi volume care să explice mai pe înţelesul tuturor istoria, care este o ISTORIE ÎN MIŞCARE, aşa cum arătaţi dumneavoastră aici, în volum. Lucian Boia: Vă mulţumesc şi eu. Lucian Boia - Un joc fără reguli www.humanitas.ro |