ILUZIA
erou şi antierou în crizele economice

Autor: Andrei Hrebenciuc
Editura Corint

Fragment din discursul susţinut de către Prof. Univ. Moisa Altar, Prof. Univ. Dinu Marin şi Andrei Hrebenciuc cu ocazia lansării volumului ILUZIA - erou şi antierou în crizele economice în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2010





..."Iluzia avuţiei a generat o continuă creştere economică,
a fost eroul de care aveam nevoie în drumul către civilizaţia occidentală actuală.
Dar tot ea s-a transformat peste noapte într-un antierou, capabil să aducă haos şi incertitudine într-un sistem care, privit din afară, pare a fi lipsit de orice fundament economic real. Chiar dacă ne vine greu să acceptăm lucrul acesta, criza economică actuală ne-a oferit şansa să schimbăm ceva. Depinde numai de înţelepciunea noastră dacă vom reuşi să reaşezăm sistemul pe fundamente reale sau dacă vom continua să ne lăsăm captivi unei iluzii.”




Fragment pagina 152
“Accesul la proprietate a încercat să forţeze aceste bariere, transferând iluzia bogăţiei către o mare parte din populaţie. Cum a reuşit acest lucru? Prin inovaţii financiare, creşterea gradului de îndatorare al cetăţenilor, accesul mai rapid la creditare sau la garanţiile colaterale supraevaluate. Balonul speculativ s-a autoregenerat în domeniul imobiliar, influenţat şi de alţi factori...
...Înainte de izbucnirea crizei, existau bănci renumite de investiţii, ca Goldman Sachs sau Lehman Brothers, care funcţionau cu un efect de levier cuprins de la 1-20 până la 1-27. Ce însemnă acest lucru?
O creştere excesivă a activelor deţinute de companiile financiare, dar şi un mecanism de funcţionare extrem de complicat de urmărit şi evaluat. Într-adevăr, piaţa financiară a fost dereglementată şi poate o mare parte din vina creşterii activelor imobiliare îi aparţine ei, dar în acelaşi timp trebuie să recunoaştem că traderii sau marii bancheri au fost cu un pas înaintea autorităţilor.

Câţi dintre cei plătiţi de autorităţi înţeleg sau pot evalua modelele matematice utilizate pe piaţa derivatelor? Sau cum pot autorităţile reglementa o piaţă a contractelor de CDS, care atinsese 45 de trilioane$, aproape de valoarea PIB-ului mondial, atunci când caracteristica de bază a acestor contracte este confidenţialitatea?”



www.grupulcorint.ro