Neagu Djuvara:..când am revenit din occident,
după 1990, m-am prezentat la deja faimoasa
editură Humanitas cu un manuscris:
"O scurtă istorie ilustrată a românilor" - reprezentând volumul “unor povestiri mai altfel decât acel faimos Eliade de acum o sută de ani”, care prezenta trecerea românilor de la epoca turco-fanariotă la adoptarea occidentului.
La care domnul Liiceanu, cântăreşte cartea şi zice:
“e cam groasă, dacă tai din ea cam un sfert mai stăm de vorbă!...”
Am zis: Vai de mine!.. M-am retras la Câmpulung unde am stat acolo o lună şi m-am automutilat pe o cincime din carte după care am prezentat cartea şi, astfel, a fost prima carte care mi-a publicat-o editura Humanitas.
De atunci văd că s-a mai îmbunat dl. Liiceanu fiindcă a văzut că are un anumit succes Neagu Djuvara...


Gabriel Liiceanu: Şi între timp aţi devenit celebru datorită editurii Humanitas şi ne-am schimbat atitudinea!...
Neagu Djuvara: Da. Şi de atunci am fost luat în braţe, cu toate că..
...i-am trădat odată,...mi-am publicat Amintirile la editura Albatros, dar au fost republicate şi la Humanitas reprezentând un adevărat bestseller cu vânzări de 15.000 de exemplare, dar să spunem şi de cele 10.000 vândute de editura Albatros.
Iar cel mai mare bestseller al meu, "O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri", a apărut la iniţiativa doamnei Anca Dumitru şi pe CD.
Am împărţit-o în 12 episoade, ea putându-se asculta acum şi când eşti în maşină, pe CD.
Dar, când s-au afirmat aceste imprimări audio, CD-urile cei de la televiziune(TVR) au devenit foarte interesaţi..., zicând:
...Ah, domnule Djuvara vrem să le facem pentru televiziune!..
Bine,zic eu, dar trebuie să le refacem pentru televiziune şi apoi de fiecare dată eram plimbat în faţa unui monument, mai întâi la picioarele Columnei lui Traian, pe urmă la Curtea de Argeş şi am făcut aşa... o serie de 12 emisiuni de televiziune pe care televiziunea le-a redat de vreo 3-4 ori fără să mă plătească în plus!!!.., dar nu mai are importanţă, chiar şi asta a creat o reputaţie formidabilă.

Şi atunci domnul Liiceanu îmi spune:
“Păi domnule Djuvara faceţi dumneavoastră şi o carte!”
Eu zic: O carte? Păi cum o să fac, îmi trebuie 10 ani numai pentru notele de subsol!
La care domnul Liiceanu spune:
"Păi o faci fără note de subsol!"
Eu zic: Fără note de subsol?..şi ..iar am cedat.
Am luat casetele de la TVR ca să le copieze la maşina de scris şi, în timp ce eu mă aflam la Paris alergând pentru bietul meu frate aflat pe moarte,
am scris şi această carte:>
"O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri"
Şi asta a avut foarte mare succes. Pur şi simplu pentru că, aşa cum vă zic, e greu să mă laud eu singur, dar eu nu încerc nici un fel de cosmetizare a istoriei.
Să ştiţi că istoricii noştri au totuşi o manie:
la ei - există "lucruri care se pot spune şi lucruri care nu se pot spune în istorie".
Eu zic că nimic nu este care să nu se spună.
Că numai aşa va fi cunoscută istoria românilor în străinătate, când vom spune absolut tot ce credem că este adevărat şi trăit şi autentic.
Atunci această istorioară pe care o spun, mai întâi cu un limbaj foarte deschis ca şi cum ar fi o poveste, este mai cu seamă o istorie de o totală sinceritate unde spun tot ce cred că s-a întâmplat cu ţara asta.
Şi de aceea succesul cărţii este enorm.
Este, într-adevăr, cartea care se vinde cel mai mult şi pentru care tânăra Anca Dumitru, acum aproape 10 ani, m-a luat ca să citesc eu însumi vreo 12 episoade.
Şi cred că şi difuzarea şi redifuzarea acelor casete TVR dar şi DVD-urile fac ca să se răspândească această carte.

Aşa că mulţumesc Humanitas că m-aţi făcut cunoscut în toată ţara şi eu voi continua să lucrez cu dumneavoastră, dacă mai am ceva în minte şi dacă pot să mai scot o carte...



Gabriel Liiceanu:
Din povestea domnului Djuvara eu am reţinut două lucruri - primo - ce miracol este pentru o cultură şi o ţară să apară în istoria ei culturală o asemenea carte.
Este foarte greu să reuneşti două lucruri:
- onestitatea intelectuală - care este unul dintre cele mai rare lucruri. Istoria culturii se poate împărţii după criteriul onestităţii.
Einstein, de pildă, a fost unul dintre cei mai oneşti oameni,
iar Kant a fost unul dintre cei mai oneşti intelectuali.
Dar,... e foarte greu să fi onest în prezentarea istoriei!
Deci să ai un istoric care să vină să spele domeniul cel mai lovit al disciplinelor umaniste cum era în ‘90 istoria la noi, să vină un om care să aibă onestitatea de a vorbi, spunând tot adevărul, neferindu-se de lucrurile care nu ne convin şi în al doilea rând să o facă cu asemenea simplitate încât această carte să devină un bestseller.
Vă rog să vă gândiţi că datorită acestei cărţi, ţara asta va arăta altfel de-a lungul zecilor de ani dacă o să mai existe.

Al doilea lucru, pentru că m-a provocat teribil povestea domnului Djuvara, am să intru şi eu în intimitatea unei întâlnirii cu dânsul şi o să vă spun că în urmă cu câţiva ani de zile, pentru că pe semne este cel mai iubit om dintre autorii Humanitas, acolo unde apare dânsul este o sărbătoare şi o bucurie, a venit şi mi-a spus:
“dragă, fratele meu a trăit până la 85 de ani,... mama mea până la 95 de ani...
Eu am acum 88 de ani.
M-am hotărât să mă ghidez după vârsta mamei,
deci mai am 7 ani şi am venit la dumneata în birou ca să-ţi dau lista cu cele 7 titluri
pe care vreau să le mai scriu.
În fiecare an un titlu.
Mi s-a părut că e corect să-ţi las lista,
ca să ştii ce te aşteaptă timp de 7 ani.”
A venit, a pus lista pe masă, au trecut anii şi au început să curgă cărţile!!!
Anul şi cartea, anul şi cartea... Şi asta este o formă de splendoare.
Alţii la 60 de ani încep să se vaite, că-şi văd sfârşitul, că nu mai ştiu cei cu viaţa, vai de noi... iar domnul Djuvara şi-a calculat 95 de ani de viaţă, dar cred că o să depăşească cu mult vârsta, pentru că încă mai face genoflexiuni atunci când râde ceea ce pe mine mă lasă uimit.
Aşa că acolo suntem şi îi mulţumesc pentru lucrurile minunate care ni s-au întâmplat în ăştia 20 de ani şi de aceasta e în caseta asta cu cele 20 de titluri selectate.