 |
 |
|
 |
 |
 |
|
|
 www.amazon.com/Intreaba-ma-orice Lansarea volumului: Întreabă-mă orice Autor: Mihaela Rădulescu Interviu cu Mihaela Rădulescu realizat de Virgiliu Hodorogea Bookfest 2011 
Virgiliu Hodorogea: Ce anume te face cu adevărat fericită? Mihaela Rădulescu: Nu ştiu dacă pot să dau un răspuns original, dar tot ce înseamnă fericire vine de la copil. După aceea sunt detalii... Mai vine câteodată şi de la un bărbat, mai vine câteodată şi de la un moment ca ăsta în care ţi se întâmplă să ai succes cu ceva care ai făcut tu, dar fericirea adevărată vine de la copil. 
Întreabă-mă orice Poveste geometrică (Fragment - pagina 29) S-au cunoscut într-un caiet; ea era pe pagina din stânga, iar el pe pagina din dreapta. Cerc era desenată, ba chiar avea şi două raze care-i luminau chipul ca într-un zâmbet. Era perfectă, căci fusese făcută cu compasul şi un creion negru foarte sigur pe el, care a decis ca ea să fie un cerc-femeie, fiindcă avea atâtea calităţi subtile... Când creionul a început să treacă razant pe lângă riglă ca să deseneze cubul, Cerc privea cu răsuflarea tăiată la perfecţiunea unghiurilor, la multitudinea de laturi, la simetria senzuală şi abia aştepta să vadă cine e. Atunci când Cub a fost gata desenat şi privirile li s-au întâlnit, foile albe au tremurat, căci ei erau mult prea perfecţi ca să se deformeze. Cub, dezmeticit, s-a uitat împrejur şi a dat cu ochii de Cerc... şi a zis: O, Doamne, cât era de frumoasă! Ce simplitate şi ce desăvârşire! Ce perfectă armonie!... I-a venit aşa, fără să-şi poată prelungi vreo latură, să mângâie rotunjimea, pe dinăuntru, pe dinafară... Când a realizat cât erau de diferiţi, Cub s-a întristat, dar nimic din sentimentele lui nu putea fi văzut din afară, poate doar atunci când vreuna din laturi se înroşea de sfială. Doar Cerc părea să dea din raze ca o făptură îndrăgostită, de câte ori era privită... Prima oară când s-a închis caietul şi s-au trezit lipiţi strâns unul de altul, faţă în faţă, li s-a tăiat respiraţia. Cub a vrut s-o ia în braţe, dar Cerc nu ştia cum să-l cuprindă. Nici Cub nu era foarte sigur că ar fi putut să-şi desfacă laturile, aşa, dintr-odată, dar după câteva ore petrecute împreună a ştiut că asta pot învăţa doar unul de la altul. Când erau răsfoiţi şi lăsaţi cu caietul deschis chiar la paginile lor, erau atât de trişti şi atât de singuri... Li se făcea un dor cumplit şi,oricât s-ar fi iubit, ştiau că niciunul dintre ei nu putea închide caietul, mereu depindea de altcineva ca ei doi să fie fericiţi. Într-o zi, Cub s-a înspăimântat la gândul că una dintre foi ar putea fi ruptă din caiet, ca să devină avion, cum i se întâmplase unui prieten de-al lui. Habar n-avea că şi Cerc se frământa cu aceleaşi gânduri negre, fiind şi mai speriată de radiera cu care-i şterseseră prima rază... Zile în şir, când caietul nu se deschidea deloc, erau atât de fericiţi în lumea lor, în dragostea lor ce era în pericol doar când se afla în mâinile altora... Cub şi Cerc începuseră să-şi facă planuri împreună. Se gândeau chiar să renunţe la perfecţiune şi să se transforme amândoi într-un banal triunghi... Se ruşinau de acest gând, dar erau excitaţi de ideea că ar putea să facă împreună o latură numai a lor, chiar dacă n-ar fi avut nicio linie curbă, ca mama, ci doar linii drepte şi unghiuri ca tata... |
