 |
 |
|
 |
 |
 |
|
|
Regele Carol I Interviu cu Ion M. Ioniţă realizat de Virgiliu Hodorogea Gaudeamus 2014 
Virgiliu Hodorogea: Bună seara domnule Ion M. Ioniţă. Suntem la Gaudeamus 2014, imediat după lansarea unei cărţi inedite în actualul context al politicii româneşti, “Amintiri despre Regele Carol I”. Tot târgul Gaudeamus 2014 vuieşte după ce prima carte a Preşedintelui Klaus Iohannis a fost lansată cu mare fast datorită faptului că un public foarte numeros a stat la coadă, s-au estimat aproximativ 2.500-3.000 de persoane, fiind cea mai vândută carte într-o singură zi la un târg. Doar Mihaela Rădulescu a mai reuşit această performanţă. Putem să facem o paralelă între, să spunem, situaţia de la jumătatea secolului al XVIII-lea, secolul al XIX-lea, când se schimbau foarte multe în Europa Centrală dar şi în Europa de Est şi se punea problema unor conducători performanţi să spunem pentru Europa de Est şi ceea ce retrăim oarecum în prima decadă a Mileniului III, o situaţie asemănătoare. Din păcate estul nu a reuşit să performeze şi atunci se recurge iarăşi la o mai veche stratagemă de a importa din culturile performante oameni cu care se speră să se aducă performanţa economică şi pe meleagurile mioritice. Cum puteţi comenta această paralelă între cele două volume lansate la acest târg de carte, Gaudeamus 2014, “Amintiri despre Regele Carol I” şi cartea “Pas cu Pas” lansată ieri de către Preşedintele Klaus Iohannis? Ion M. Ioniţă: Este greu de făcut o paralelă. Să nu facem confuzii. Facem paralele dar să nu facem confuzii. Cele două lucruri nu sunt chiar similare până la urmă. Sigur că ne referim la faptul că iată, Carol I este Prinţ german care vine în România şi până la urmă va fi proclamat după cucerirea Independenţei Rege al României, instituind şi Dinastia Română. Până la urmă etapele sunt diferite. Regele Carol I venea din Germania, el era născut în Germania, a trăit în Germania, educat pentru o viaţă în societatea germană, în aristocraţia germană, în clasa militară germană. El era ofiţer în armata Germaniei, sub conducerea celui care va deveni ulterior Împăratul Germaniei. Dacă ne referim la Preşedintele Klaus Iohannis, asemănarea între ei este că amândoi sunt etnici germani. Totuşi, în ceea ce-l priveşte pe Iohannis, el nu este venit din Germania, el este român, pot să o spun cu toată greutatea, este român, familia lui este o familie din România, pentru că această minoritate de saşi de 800 de ani trăieşte în România, clădeşte în România, pur şi simplu pe teritoriul României bineînţeles, indiferent că a fost vorba despre Transilvania sau ulterior după unire despre România Mare. Aşa încât trăind în mijlocul românilor, în acest teritoriu care este Transilvania, bineînţeles că şi comunitatea saşilor a avut o evoluţie proprie, o viaţă culturală proprie, au creat valori proprii ale lor, ale comunităţii, şi evident au trăit în mijlocul populaţiei româneşti, alături de ceilalţi din Ardeal. Aşa încât lucrurile nu sunt deloc similare, iar ceea ce face ca pentru noi, într-adevăr, să fie destul de interesant ca un reprezentant al unei minorităţi naţionale să fie ales de majoritatea românilor ca Preşedinte, însă evident a contat foarte mult şi modul în care Iohannis a întruchipat, ca să zic aşa, o dorinţă a românilor de a ne întoarce la seriozitate. El nu a fost extrem de strălucitor sau extrem de vorbăreţ, dar a personificat acest lucru, seriozitatea, lucrul bine făcut, care sunt şi caracteristici ale etniei sale sau ale imaginii etniei sale, evident, dar încă odată, el nu poate fi despărţit de contextul în care ne aflăm, de locul în care minoritatea germană din România a evoluat. Adică nu putem să-l considerăm un străin. Asta este, el nu este un străin aşa cum s-a încercat să se vehiculeze în mod eronat... Carol I a fost un străin. Deci, Carol I s-a integrat foarte greu în societatea românească. După venirea lui, un număr de ani chiar a fost tentat să demisioneze am spune în ziua de azi, să abdice, să lase tot, să părăsească tronul şi să se întoarcă în Germania. La un moment dat era disperat pentru că nu reuşea să găsească o cale de înţelegere cu clasa politică românească, cu elitele româneşti care, bineînţeles, aveau cu totul alte mentalităţi. Iată că din fericire a reuşit, perioada a fost mai grea pentru adaptare, dar până la urmă Domnia Sa rămâne unul dintre marile succese din perioadele de succes din istoria României. Sperăm ca la Preşedintele Klaus Iohannis să nu existe acest tip de adaptare grea la viaţa din Bucureşti pentru că încă odată, deşi ni s-a spus atât de mult că este neamţ, că nu este român, că nu este ortodox, încă odată, el este de aici, este român nu este din altă parte, nu putem să spunem că este străin. Virgiliu Hodorogea: Şi în acest caz credeţi că avem doar o valorificare a brandului german de peste 100 de ani putem spune, deoarece dacă luăm în considerare anul 1860 până la 2010 de fapt avem 150 de ani. Ion M. Ioniţă: Românii îl descoperă pe Carol I abia acum, pentru că evident a fost perioada comunistă în care Monarhia Română a fost pusă la zid şi împroşcată cu noroi propagandistic. În timpul vieţii lui Carol I, să nu uităm, a existat o opoziţie foarte dură la adresa lui, forţe politice româneşti, gazete româneşti care au desfăşurat timp de zeci de ani o activitate extrem de dură - critici formidabile la adresa lui Carol I, pamflete, ziare întregi. Să nu uităm că “Adevărul” era un ziar antimonarhic extraordinar, de 10 mai ieşeau cu prima pagină în doliu din motive politice, evident, de luptă politică. Dar, iată că până la urmă lucrurile au mers bine şi am ajuns la această domnie de succes şi de modernizare a României şi de racordarea României la valorile europene, la instituţiile europene, ceea ce încercăm să facem şi astăzi prin ceea ce se numeşte integrarea în Uniunea Europeană. Dar, încă odată, lucrurile trebuie privite cu nuanţele lor, cu diferenţele lor. Bineînţeles Iohannis nu este un Carol I, el este Preşedintele ales dintre cei 18.000.000 de cetăţeni cu drept de vot din România. Virgiliu Hodorogea: Dar am văzut că exact ieri a avut loc o primire foarte frumoasă a lui Klaus Iohannis la Casa Regală, la Regele Mihai I, lucru care iarăşi a legat, a făcut o legătură, să spunem un arc peste timp în acest sens. Ion M. Ioniţă: Absolut. Şi este foarte bine că s-a întâmplat aşa. Din punct de vedere simbolic este extraordinar. Casa Regală are locul ei în societatea românească de astăzi, aşa cum şi alte case regale îşi au locul chiar dacă societatea s-a schimbat şi sistemul politic s-a schimbat, ele au rămas pentru că dau această idee de continuitate, de valoare, de punere a intere-sului naţional deasupra intereselor partizane. Până la urmă însă, dacă este să vorbim despre români şi despre nemţii din România, saşi sau şvabi, să nu uităm că dacă facem un parcurs istoric, primul document în limba română, atestat, găsit în limba română este scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung Muşcel, care este de fapt o scrisoare trimisă unui sas. Este scrisoarea pe care Neacşu din Câmpulung o trimite primarului Braşovului de atunci, o cetate săsească nemţească de atunci, Hans Beckner. Îi trimite această scrisoare şi culmea, ce ne arată extraordinar cum cele două etnii, iată, de sute de ani, erau într-o foarte strânsă colaborare. Nu numai că îi spune, că îl avertizează că vin turcii, acesta fiind conţinutul scrisorii, îl avertizează, îi spune ce fac turcii în tentativa lor de a invada vestul Europei, dar şi mai mult decât atât este că scrisoarea este scrisă în limba română. Deci, primarul Braşovului, echivalentul lui Iohannis de astăzi, la 1521 vorbea româneşte. Că nu-i scrii cuiva o scrisoare dacă nu înţelege limba. Deci, iată cât de apropiaţi erau ei prin legăturile pe care le aveau peste munţi, cei din Câmpulung cu cei din Braşov şi restul. Nu erau separaţi nici măcar lingvistic şi primului demnitar al cetăţii Braşovului îi scria în limba română de atunci şi bineînţeles că era o scrisoare secretă, deci nu avea nevoie de prea mulţi ochi care să intervină în respectiva informare, nu era nevoie să i-o traducă cineva, omul citea în română şi probabil că i-o fi şi răspuns în română dar nu s-a păstrat documentul. Virgiliu Hodorogea: Este inedită remarca dumneavoastră cu această scrisoare şi o vom scoate foarte mult în evidenţă chiar în titlul acestui interviu realizat cu dumneavoastră, pentru că trebuie să avansăm, urmează Ziua Naţională de 1 Decembrie, Unirea, şi putem face o paralelă cu prima Unire de la 1600 a lui Mihai Viteazu, despre care toată lumea spunea la vremea respectivă că uneşte români din cele două provincii mai întâi, Ţara Românească şi Transilvania, şi foarte multă lume a comentat şi foarte mulţi istorici, bineînţeles negativişti ai originii latine a Transilvaniei, pentru că iată are o origine latină foarte puternic Transilvania, unii au negat însă acest lucru. Scrisoarea la care faceţi dumneavoastră menţiune acum, a unui cetăţean din Ţara Românească către conducătorul cetăţii Braşovului, vine cu peste 70 de ani înainte să certifice faptul că într-adevăr, atât în Ţara Românească cât şi în Transilvania, se vorbea în mod curent limba română. Ion M. Ioniţă: Exact. Chiar dacă această scrisoare este adresată unui german, unui sas. Ei bineînţeles, în oraş, între ei evident că vorbeau numai germana şi desigur că ei prin privilegiile pe care şi le dobândiseră, comunitatea germană de atunci de când au venit în secolele al XII-lea şi al XIII-lea în Transilvania, ei căpătaseră aceste privilegii, privilegiul de a vorbi limba germană, de a se judeca în limba germană, de a folosi sistemul lor de valori, religia şi aşa mai departe,... Iar faptul că ei vorbeau româneşte atunci, exact ceea ce spuneaţi mai departe, arată cât de mult erau în legătură cu comunitaţile româneşti, nu numai de peste munţi dar şi comunităţile româneşti de lângă oraşele lor, de lângă Braşov, de lângă Sibiu, unde erau comunităţile româneşti cu care trebuiau să comunice căci altfel nu ar fi putut să supravieţuiască acolo. Virgiliu Hodorogea: Iar unitatea era constituită de unitatea de limbă până la urmă. Ion M. Ioniţă: Absolut. Unitatea de limbă, evident, pentru că rămâne forţa care a ţinut acest popor împreună, indiferent care au fost împărţirile teritoriale generate de epocile istorice prin care am trecut. Până la urmă limba este aceeaşi, oriunde se vorbeşte româna, este aceeaşi limbă. Virgiliu Hodorogea: Încă odată va mulţumesc. Această carte “Amintiri despre Regele Carol I” este editată de Historia? Ion M. Ioniţă: De Meteor Press, ea este recomandată de Historia.
|
