Virgiliu Hodorogea: Bună seara domnule Ambasador Viorel Isticioaia-Budura suntem de această dată la Gaudeamus 2023 în Cupola Centrală după mai mulţi ani în care târgurile de carte s-au desfăşurat în pavilioanele laterale şi cred că mulţi dintre cei prezenţi avem sentimentul că acum ne aflăm în cea mai râvnită clădire de la Romexpo. Poate că şi pentru dumneavoastră pentru că tot aici aţi mai avut şi alte lansări de carte, dar şi interviuri.
Astăzi am avut aici lansarea noului dumneavoastră volum “Anotimpuri în Asia”, volum care am remarcat că începe chiar cu o naraţiunea despre debutul dumneavoastră în diplomaţie, cu evenimente petrecute cu mai bine de 50 de ani în urmă, în 1973.
Eu am răsfoit-o şi am citit doar foarte puţin din carte, doar astăzi înainte de lansare la Gaudeamus, şi pentru mine deja se prefigurează subiecte foarte interesante, o voi citi cu foarte mare interes, dar pentru a o face cunoscută şi pentru cititorii Revista Presei de Carte am să vă rog să realizăm acest interviu.
Viorel Isticioaia-Budura: Mulţumesc pentru invitaţie, mă asociez observaţiei dumneavoastră, că reluare unor manifestări publice în spaţiul acesta, Cupola Romexpo, este un gest deosebit şi mă bucură să văd intensitatea, reacţia publicului, care populează toate aleile, toate etajele, într-o aşteptare de a trăi din nou emoţia descoperiri universurilor pe care le oferă cartea, a invitaţiilor la reflexie, la călătorie şi cunoaştere.
În acest spirit este şi cartea pe care am lansat-o astăzi, “Anotimpuri în Asia”, aceasta reprezintă şi anotimpurile unei vieţi de profesionist în ale Diplomaţiei. Nu este doar pretextul unei regăsiri profesionale, este şi un exerciţiu de a decanta, de a distila din amintiri, cu perspectiva veteranului retras acuma din activitate, dar cu sufletul vibrând de emoţiile de altă dată.
Sigur, Diplomatul a scris în carieră, a scris rapoarte de serviciu, a informat despre ce face ca răspuns la misiunile încredinţate de Ministerul de Externe, de ţară, de Guvern, dar este momentul de a spune publicului de o manieră mai puţin convenţională, cu mai puţin spirit de serviciu, ci de o manieră, aş spune mai expresivă, mai simplă, şi poate mai covingătoare despre trăirile celui care şi-a asumat aceste misiuni. Pelegrinul care a fost în diferite ţări, a trăit anumite evenimente, a trăit emoţii, a trăit încercări, a trăit satisfacţii, a trăit dezamăgiri. Deci e o mărturisire care ţine seama de toate momentele noastre înălţătoare, vibrante, de bucurie, dar ţine seama şi de vulnerabilităţile pe care le resimţim atunci când întâlnim lumi diferite, limbi pe care le descifrăm cu un oarecare efort, tocmai pentru că reprezintă alte istorii şi tradiţii, cu un alt orizont cultural, dar în egală măsură este şi-o invitaţie la cunoaştere. Din această cauză spuneam la început, că salut momentul acesta, al târgului de carte, care implicit e o invitaţie la deschidere intelectuală şi sufletească către Lume. Cartea se asociază unei asemenea pledoarii, unei asemenea invitaţii.

Virgiliu Hodorogea: Dumneavoastră domnule Ambasador aţi intrat în Diplomaţie într-o perioadă de maximă deschidere a României, în anul 1973, practic după anii 1968-1969, atunci când conducerea României a spus un categoric NU invaziei Cehoslovaciei, atunci de fapt România s-a relansat în Diplomaţia Mondială, la un nivel la care ne mai dusese doar Nicolae Titulescu.
Iar ascensiunea dumneavoastră în Diplomaţie a început exact atunci, cu studiile în Asia, în anul 1973, moment cu care începe şi naraţiunea volumului.
Vă rog să prezentaţi acest moment de început al carierei dumneavoastră în Asia, moment care v-a condus ulterior, în întreaga carieră diplomatică în slujba României, în ţări precum China, Coreea - iar după 1990 a condus, începând cu anul 2007, la desemnarea dumneavoastră ca Diplomat European, reprezentant al U.E. la cel mai înalt nivel în relaţia cu ţările din Asia.
Viorel Isticioaia-Budura: Cred că aveţi multă dreptate în două privinţe, şi mă asociez celor spuse de dumneavoastră, întâi că România într-adevăr a parcurs momente istorice de deschidere, de receptivitate extraordinară şi de interes pentru ceeace se întâmpla pe alte meridiane, pe alte coordonate geografice, pentru înţelegerea şi pentru modul constructiv de a contribui şi de a participa la evenimente internaţionale.
Aţi evocat anul 1968 care a fost un an crucial pentru destinele şi securitatea europeană şi într-adevăr am beneficiat personal de acea deschidere, dar lăsaţi-mă să cred că inclusiv în aceste momente în care trăim faptul că am devenit membri deplini în organizaţia N.A.T.O. şi suntem şi membri ai Comunităţii Europene, U.E. şi aş dori să cred că generaţiile tinere de diplomaţi, de oameni de afaceri, de intelectuali, de cercetători, simt aceeaşi curiozitate şi aceeaşi incitare de a beneficia de aceste deschideri, în interes personal, pentru informare, pentru educaţie, şi apoi pentru a se aventura către alte orizonturi.
Aventura mea, cu sau fără ghilimele în Asia pe care o evocaţi pentru că ea a produs o anume opţiune profesională, de specializare pe acele meridiane, a fost mai mult sau mai puţin impusă, în sensul că aceasta a fost zona către care am fost trimis de către Ministerul de Externe şi am descoperit-o că are un anumit nivel de fertilitate, de extraordinară abundenţă de elemente care merită cunoscute, învăţate şi folosite.
Mă refer aici la tradiţiile filozofice, la informaţiile istorice, politice, depre modul în care acestea produc protagonişti activi, ulterior prezenţi în comunitatea internaţională.
Şi iată, trăim asemenea momente.
Atunci la nivelul anilor ‘70-’80, China, dar întreaga Asia în general, reprezentau o zonă care abia îşi revenea din perioada colonială, îşi revenea după o perioadă de stagnare economică, şi deci acea deschidere a avut un beneficiu în sensul anticipării ulterioare a modului în care ei s-au perfecţionat.
Iată, acum însă trăim momentul în care protagoniştii asiatici, amintiţi-vă de cei 4 DRAGONI economici asiatici, Coreea de Sud, Japonia, Singapore, Hong Kong, dar şi Taiwan, iată că aceste coordonate, aş spune ale ale noii activităţi economice, ale noilor ambiţii - toate având potenţial de participare la circuitul internaţional de valori, a acestor protagonişti asiatici, ne invită pe noi europenii să fim astăzi mai atenţi, ne invită să fim mai deschişi, şi să acceptăm că Ordinea Internaţională intră într-o altă etapă. Suntem noi Românii, membri ai celor două organizaţii majore regionale, NATO şi UE, la fel de deschişi, la fel de curioşi de ceea ce se întâmplă pe alte orizonturi îndepărtate de cel european. Este o întrebare nu doar pentru dumneavoastră, nu doar pentru mine, este o întrebare pentru care trebuie să ne uităm spre cei care sunt la ora aceasta cea mai activă, bine educată, cu un orizont de cunoştinţe şi de acces tehnologic şi informaţional mult mai larg.
Această generaţie trebuie să răspundă la această întrebare:
Asia rămâne doar un orizont îndepărtat, enigmatic şi exotic, sau dimpotrivă, vom înţelege mai bine decât altă dată ASIA, înţelegând mai bine şansele pe care noi Românii, UE, NATO, le pot avea prin asocierea cu protagoniştii activi în sfera internaţională, dar venind din Asia, cu tradiţiile, cu ideile, cu valorile specifice pe care ei le-au cultivat.

Virgiliu Hodorogea: Plecând de la răspunsul dumneavoastră, în legătură cu această nouă viziune, care se arată, care se deschide noilor generaţii de diplomaţi, din România, din UE, având în vedere că dumneavoastră, chiar personal, aţi deschis un nou drum după anul 2007, am să vă rog să prezentaţi pe scurt aceşti ultimi 15 ani ai carierei dumneavoastre de Diplomat Acreditat al UE, pentru că elemente din această activitate deosebită, cu siguranţă se regăsesc prezentate şi în acest volum lansat astăzi, pentru că eu consider că este important să mergem în acest interviu şi spre această direcţie, a deschiderii Diplomatice pe care aţi realizat-o dumneavoastră în cadrul Diplomaţiei Uniunii Europene.
Viorel Isticioaia-Budura: Aşa este, aţi intuit bine, şi sunt două elemente din ceea ce spuneaţi, pe care aş vrea să le subliniez în ceea ce vă împărtăşesc. În primul rând formaţia Diplomatului în etapele extrem de fragede, de început, preliminarii aş spune ale carierei sale, pun mai degrabă accentul pe conformism, disciplină, pe însuşirea unor deprinderi de contact, de comunicare, de negociere, care pun bazele diplomatului ca bun executant.
În momentul în care acumulările, şi spuneaţi foarte bine că ale mele au început după anii ‘70, cu acele oportunităţi de deschidere, dar atunci am învăţat minimul din ceea ce trebuia să fie meseria, mai ales a faptului că trebuia să fi un bun executant, vorbitor de limbi străine, permanent atent la evoluţiile internaţionale.
Dar în momentul în care evoluezi în cariera de Diplomat, ca de altfel în orice profesie, maturizarea, acumularea de experienţă te invită deja să fii mai puţin un executant obedient, şi deja trebuie să devi un om care gândeşte în interesul dezvoltării unor strategii de relaţii, un comunicator care deja stăpâneşte alte limbaje, alte concepte, îmbrăţişate de parteneri din alte orizonturi şi începe să încerce o comunicare biunivocă, de asimilare reciprocă de valori, de asimilare reciprocă de interese şi concesii care aduc părţile mai aproape şi fac posibilă cooperarea.
Este exact ceea ce, pentru că aminteaţi de UE, exact asta i-a interesat, în momentul în care am participat la concurs şi la selecţia pentru a deveni Şeful Departamentului ASIA la Bruxelles şi după aceea pentru a deveni Ambasadorul UE la Tokyo.

Virgiliu Hodorogea: În ce ani se întâmplau acestea, mai exact?



Viorel Isticioaia-Budura: În anul 2011 la Bruxelles şi în anul 2014 la Tokyo. Pentru 4 ani în fiecare caz. Deja interesul celor care au selecţionat, în interesul Înaltului Reprezentant al UE care m-a numit, doamna Katrin Langensiepen, ulterior am lucrat şi cu doamna Federica Mogherini, au fost de a avea un Diplomat Român matur, versat în problematica Asiei, stăpân pe mijloacele de comunicare, de analiză şi de îndeplinire a unor misiuni importante pentru portofoliul de relaţii şi negocieri al instituţiei, al UE, indiferent dacă era vorba de Serviciul European de Acţiune Externă sau Comisia Europeană.
Deci, ca tânăr Diplomat am avut şansa să mă formez pe structura, regulile şi modul de educaţie al Ministerului Afacerilor Externe Român cu profesionalismul care nu depindea atât de mult de structura politică de atunci, ci depindea în special de cerinţele proprii profesionale.
Sigur că ceea ce spuneaţi la un moment dat dumneavoastră, ideea că erai încorsetat de un anume sistem care nu-ţi permitea prea multe libertăţi, şi te ţinea tot timpul sub lupă, da, aşa este, şi în anumite fragmente din carte chiar o spun, în anumite momente am fost foarte neconfortabil cu atitudinea unor activişti de partid din anii ‘80, care nu-ţi permiteau să te consideri mai mult decât o “rotiţă insignifiantă într-un sistem”.
Nu-ţi recunoşteau nici profesionalismul, nici demnitatea, nici valoarea exerciţiului tău profesional.
Abia după anul 1990, în contextul democratic care s-a dezvoltat, în contextul intrării în sistemul european de valori, abia atunci mi-am dat seama că acolo există o receptivitate, o atenţie faţă de ceea ce reprezinţi prin acumularea profesională, prin acumularea de experienţă, şi de aici aşteptările lor, ca în noile misiuni, în noile posturi, în noile funcţii să produci o plus valoare Diplomatică.

Virgiliu Hodorogea: Cum vedeţi acum acest context internaţional extrem de dificil de astăzi, tot anul 2023, de fapt fiind acum la sfârşit de noiembrie, trebuie să ne referim şi la anul 2024 care va avea ALEGERI, şi aici nu mă refer doar la cele din România, pentru că vor fi alegeri şi în SUA, de alegeri în alte ţări precum… nu ne poate interesa pentru că acolo, de exemplu în Rusia, ştim mereu cine câştigă alegerile.
Cum vedeţi acest moment "între", UE pare, aflată oarecum la mijloc, cel puţin economico-geografic,
între SUA şi Asia, China.
Este un moment cu care Europa, UE, nu s-a mai întâlnit până acum.
Viorel Isticioaia-Budura: Cred că este un moment cu care nu s-au mai întâlnit nici ceilalţi, şi aici aş vrea să deschid cercul, este bine-venită invitaţia dumneavoastră de a gândi în primul rând ce simt europenii, pentru că trebuie să recunoaştem că europenii au fost navigatori, au fost exploratori, şi primii care s-au dus către Asia, au fost Vasco Da Gama, Magellan, deci portughezii, apoi spaniolii, olandezii, francezii, englezii, americanii abia pe urmă s-au dus şi ei spre Asia, americani care într-un fel sau altul sunt tot europeni.
Deci, revenind la europeni, portughezii, spaniolii, olandezii, francezii, englezii, toţi au fost navigatori care au căutat rute către Indii, pentru mirodenii şi alte mărfuri, începând din secolele XIV, XV.
Sigur, ulterior au început dificultăţile între ei, pentru posesiunile coloniale, controlul rutelor comerciale. Dar ce vreau să spun este că Europa a acumulat o experienţă de cunoaştere şi explorare a Asiei cum mijloace mai puţin sau mai mult contondente, începând de la Biblia misionarului şi Canoniere, până de curând când UE a promovat din momentele în care am eu am intrat în Serviciul European de Acţiune Externă, eram acolo în anul 2011 şi începeam negocierea şi implementarea Documentelor de Cooperare în spiritul şi strategia gândită de UE atunci.
Mai întâi Acordul de Cooperare Politică, Strategică, cu participări ale Partenerilor Asiatici la Misiunile UE, conduse de UE împotriva Piraţilor, împotriva conflictelor, sau cele comercial-economice, Acordurile de Liber Schimb, ş.a.m.d.
Astfel că aş putea spune că UE are o experienţă îndelungată, deja a testat metode de cuplare de conectare, cu partenerii Asiatici, dar în ciuda acelei experienţe care o avea deja din trecutul istoric, cu nuanţe neocoloniale mai puţin plăcute, şi poate uneori insuficient cicatrizate, dar în egală măsură a produs o expertiză istorică. Să nu uităm că Napoleon după războaiele de cucerire din Orient, a creat o Şcoala de Studii Orientale, a fost cel care a promovat studiul limbilor asiatice.
În egală măsură însă această experienţă te introduce într-un anumit tipar şi într-o anumită perioadă istorică, care uneori “trădează un pic de inadecvare” i-aş spune uneori chiar “AROGANŢĂ: noi ştim, vă ştim, am fost întotdeauna mai buni, am fost întotdeauna mai bine echipaţi, inclusiv militar”,..
Iar această aroganţă nu mai este potrivită, este incomodă, este chiar anacronică, în mod indiscutabil şi atunci, asiaticii care între timp au câştigat în dezvoltare, în capacitatea de înţelegere, au început să ne cunoască mai bine decât îi cunoaştem noi, pentru că de exemplu, sute de mii de studenţi - tinerii din Asia au studiat deja timp de zeci de ani în Europa - şi nu mai acceptă nici didacticismul european, nici atitudinea de superioritate a europenilor, nici obedienţa.
Rămâne doar atitudinea respectuasă, deferentă, dar nu cea obedientă din trecut. Şi atunci, UE, şi în general ansamblul internaţional trebuie să recunoască aceşti noi protagonişti, mai exact nivelul acestora. Ei intră acum în circuitul de valori internaţionale, intră în circuitul raportului de forţe pe diferite domenii, de la competiţia tehnologică la cea intelectuală, la cea militară, dar toate acestea crează un disconfort.
Deci, restructurarea, reordonarea ordinii internaţionale şi a clasamentului de putere internaţional este o problemă extrem de delicată.
Pentru unii analişti europeni sau occidentali în general, anul 2023 este “anul zero” al reordonării clasamentelor internaţionale şi nu neapărat pe clasificări precum la jocurile olimpice, ci pe modificarea raportului de forţe în care într-un mod accentuat, mai relaxat, şi dacă se poate mai inspirat să accepte măcar un statut apropiat de egalitate cu partenerii asiatici.
Şi primii dintre aceşti candidaţi au fost Japonia, Coreea de Sud. Vin acum foarte puternic China şi India. Deci, nu numai China.
Pentru unii occidentali China este cel mai vizibil şi impozant candidat la statut de egalitate sau chiar mai mult.
Nu sunt numai ei!
Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Taiwan, s-au dezvoltat în ultimii 20 de ani de o manieră care ar fi trebuit să le atribuie, să le respecte performanţele economice, sociale, tehnologice.
Dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Nu s-a deschis Consiliul de Securitate, n-au mai fost asimilaţi noi membri permanenţi, cu acel minunat drept de veto, deşi au fost ţări care şi-au dorit: India a dorit, China a dorit, Japonia a dorit, Germania a dorit, Italia a dorit, apoi Egiptul, Africa de Sud. În comunicatul comun semnat cu Primul Ministru al Japoniei, acum câteva luni, domnul Preşedinte Klaus Iohannis a pus această problemă. Necesarul de reformă al structurilor internaţionale, inclusiv ONU, organele sale decidente şi care participă la soluţionarea şi managementul crizelor trebuie să înţeleagă contextul actual, în care raportul de forţe este altul, în care sunt protagonişti cu potenţial, cu inspiraţie, cu opinii, cu poziţii, pentru a participa la soluţionarea problemelor mondiale, indiferent de care - de securitate, crize economice, combaterea schimbărilor climatice, şi atunci ar trebui realmente ca aceste lucruri să fie nu doar vizualizate, acceptate.

Virgiliu Hodorogea: Am vrut o a treia întrebare pe acest subiect, dar aţi anticipat cu acest răspuns complex al dumneavoastră şi nu ne mai rămâne decât să propunem tuturor cartea aceasta, dar totuşi, care consideraţi că sunt perspectivele în continuare pentru că spuneaţi dumneavoastră “anul 2023 poate fi considerat ANUL ZERO” în eventuala, să-i spunem Nouă Ordine DIPLOMATICĂ Mondială, ce consideraţi că ar putea aduce în prim-plan anul 2024, ca o modestă anticipare?
Viorel Isticioaia-Budura: Aş spune 3 lucruri.
În primul rând deja s-au acumulat, s-au consumat nişte secvenţe de istorie dramatică, traumatică şi ştiţi foarte bine ce se întâmplă în vecinătatea estică, apoi mai nou în Orientul Mijlociu, iar lucrurile acestea lasă urme, nu numai pentru că sunt sacrificii umane, ci pentru că ele impun o regândirea a modului în care există un mecanism negociat sau nu, că există protagonişti politici cu influenţă care trebuie să găsească soluţii, indiferent de ce natură.
Dar necesitatea de a produce SOLUŢII după acumularea acestor traume şi crize devine imperativă.
Deci anul 2024, deschide problema - se doreşte sau nu soluţionarea acestor crize.
Există sau nu inspiraţie şi gândire colectivă, sau individuală, şi mai ales - “cine vine cu soluţii?”.
Doi. Dimensiunea economică-comercială.
De câţiva ani, mai ales datorită pandemiei, LUMEA trăieşte spaima de interdependenţă.
Interconectivitatea a fost numele de aur, sau conceptul de aur, pentru comerţ. Din totdeauna, de la începuturi, între vecini, între triburi vecine, până la nivel de continente, între regiuni, şi aici Globalizarea a produs un anume obicei de a schimba bunuri, de a realiza călătorii, învăţământ pe alte meridiane, schimb crescut de valori, schimb de idei, în general de a ne CONECTA, de a câştiga din interdependenţă partea bună a lucrurilor.
Acum însă, Pandemia a produs spaima de Interdependenţă, ideea că orice Conectivitate te pune într-o situaţie în care îţi sunt limitate posibilităţile de soluţie, salvarea însăşi a unor aspecte delicate, indiferent că vorbim de securitatea naţională, sau de sănătatea publică.
Astfel că despre gestionarea adecvată, inspirată, omeneşte benefică a Interdependenţei, a Interconectivităţii, rămâne un subiect deschis, şi din ce în ce mai mult s-au acumulat semnele că datorită Pandemiei acum NU MAI VREM LEGĂTURI.
Anul 2024, va fi unul din anii care va recunoaşte că această blasfemie pe care a impus-o Pandemia asupra Globalizării, asupra Interconectivităţii, asupra Interdependenţei consacrate deja de prin anii ‘90 şi până acuma,
de fapt NU ESTE BENEFICĂ.
Poate chiar este eronată. Nu ştiu.
Rămâne ca naţiunile, comunitatea internaţională, să se pronunţe. Dar, se aşteaptă acest lucru - cât mai repede!
Deci, nevoia de a avea comerţ, de a avea legături de tot felul, feroviare, pe mare, etc., acestea rămân.
De ce?
Pentru că e nevoie de petrol, de cărbune, de cereale, ştim şi noi.
De la Marea Neagră la Marea Mediterană, de la Oceanul Pacific la Oceanul Indian, trebuie să meargă navele, cu toate mărfurile, cu porţelanuri, cu semiconductori, cu ce-o mai fi.
Nu poţi să declari în totalitate, Interconectivitatea o blasfemie şi să o pui la colţ. E imposibil.

Virgiliu Hodorogea: Cel puţin, nu se mai poate acum, în secolul XXI.
Viorel Isticioaia-Budura: Cine sunt cei care spun acest lucru? Nu mă pricep. Nu sunt specialist pe zona Marea Britanie. Aţi văzut şi dumneavoastră sunt specialist pe Asia. Dar, vă spun că prietenii asiatici mi-au spus de 100 de ori pe zi, Brexit-ul este o greşeală, Brexit-ul este o greşeală...
Şi le-am spus, vorbiţi cu prietenii Englezi, au votat, au decis împreună.
Şi atunci, Asiaticii mi-au răspuns: da, au votat împreună, vor plăti împreună.

Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc foarte mult domnule Ambasador pentru acest interviu, şi vă aşteptăm cu noi volume în anul 2024, dar aşteptăm să şi vedem cât mai sus Diplomaţia Românească care are acum exemple puternice, oameni care au făcut paşi importanţi pentru Diplomaţia Românească în slujba Diplomaţiei UE.
Vă mulţumesc pentru interviu.
Viorel Isticioaia-Budura: Da, aşa este. Sunt mândru de ei. Vă mulţumesc şi eu.










www.carturesti.ro/carte/anotimpuri-in-asia