Romania, Nuclear Energy & The Atomic Bomb
Horia Hulubei and The Roots of Policy
www.raobooks.com
Lansarea volumului
Romania, Nuclear Energy & The Atomic Bomb
cu subtitlul
Horia Hulubei
and The Roots of Policy
Autor: Profesor Dr. Larry L. Watts
Editura RAO
Interviu cu Profesor Dr. Larry L. Watts
realizat de Virgiliu Vasile Hodorogea
la Bookfest 2023
Virgiliu Hodorogea:
Bună ziua domnule Profesor Dr. Larry L. Watts, suntem astăzi împreună la Bookfest 2023, pentru o nouă carte a dumneavoastră, mai mult decât inedită, chiar puţină lume se putea aştepta la un astfel de subiect de carte, “Romania, Nuclear Energy & The Atomic Bomb”, am înţeles că subiectul este abordat privind informaţii chiar cu mult înainte de anul 1970, probabil din momentul în care şi România a început să acceadă la informaţii privind producţia de energie cu combustibil nuclear.
Am să vă rog să sintetizaţi o parte din informaţiile din acest volum lansat astăzi la Bookfest 2023, pentru că dumneavoastră aţi venit întotdeauna cu informaţii deosebite pentru publicul larg, o istorie - mai puţin discutată şi prezentată - despre România.
Dr. Larry L. Watts: Originile politicii nucleare a României, de fapt începuturile cercetărilor în domeniul nuclear făcute de cercetători români trebuie căutate începând din anii ‘20-’30 ai secolului trecut, pentru că aşa cum stă scris chiar pe coperta cărţii mele de astăzi “Romania, Nuclear Energy & The Atomic Bomb” cu subtitlul “Horia Hulubei and The Roots of Policy” toate acestea deoarece acest cercetător român a fost în acei ani prezent la Sorbona şi a lucrat în laboratorul lui Jean B. Perrin care în acei ani, când a venit Horia Hulubei acolo, cercetătorul Jean B. Perrin tocmai primise în anul precedent Premiul NOBEL pentru descoperirile sale din domeniul Fizicii Nucleare.
Acest mare cercetător Jean B. Perrin la acceptat atunci în echipa sa pe studentul Horia Hulubei venit de la Iaşi şi chiar la sprijinit ulterior ca să creze un nou laborator.
Virgiliu Hodorogea: Deci avem un prim laborator în anii ‘20-’30 ai secolului trecut în Franţa, la Sorbona şi puţin mai târziu, cel de al doilea laborator de cercetare pentru Fizică Nucleară creat împreună cu Horia Hulubei, dar mai exact, în ce an?
Dr. Larry L. Watts: În anul 1926.
Virgiliu Hodorogea: Deci, practic cercetarea românească în domeniul Fizicii Nucleare a început în anul 1926 la Sorbona.
Dr. Larry L. Watts: În laborator, la Sorbona, mai mult chiar, trebuie subliniat că întreagă cercetare nucleară a început doar cu puţin mai devreme, în anul 1920, atunci când a fost descoperită Radioactivitatea Artificială (Siliciu 30) de către Joliot-Curie, care a fost ulterior Şef de Doctorat a lui Horia Hulubei, care astfel a fost pus în legătură atunci cu toată elita de cercetători de nivel mondial, pentru că Franţa a fost un deschizător de drum în Cercetarea Nucleară, alături de Germania şi Marea Britanie, iar imediat mai apoi s-au alăturat şi SUA.
A fost foarte interesant atunci, pentru că Horia Hulubei a fost cel care se ocupa de aceste întâlniri, un fel de şef de cabinet al lui Jean B. Perrin, pentru discuţii şi seminarii cu cei mai buni fizicieni şi chimişti de atunci(aceştia se regăsesc menţionaţi în acest volum la pagina 43: Enrico Fermi - fizician şi chimist italian, Albert Einstein din Germania, care a venit în anul 1930 la aceste laboratoare de la Sorbona, apoi Sir John Cockcroft care a lucrat atunci pentru Programul Nuclear din Canada şi Marea Britanie, dar şi Niels Bohr care a frecventat aceste întâlniri şi discuţii, seminarii, pâna în anul 1938).
Trebuie să menţionez despre Juliot Curie(aşa cum stă scris şi în carte la pagina 48), faptul că a fost primul care publicat un PATENT despre Reacţia Nucleară în Lanţ - despre Masa Critică Necesară “critical mass - for nuclear reaction”, în anul 1939, bazat pe Apa Grea.
Aceasta(Apă Grea) a fost produsă în secret în mai 1939 în Franţa, iar acest lucru a fost bine ascuns, pentru că ulterior în 1940 Franţa a fost ocupată de Germania, timp în care toată Apa Grea din Lume se găsea doar în Franţa, iar informaţiile tehnologice au fost trimise în Marea Britanie, unde au fost Clasificate până mult după Al II-lea Război Mondial.
Astfel că se poate spune că Franţa a fost în prima linie de dezvoltare a acestei tehnologii.
Şi acolo Horia Hulubei a învăţat iniţial despre această tehnologie bazată pe Uraniu natural şi Apă Grea, şi pe această bază el a mers în continuare cu cercetarea, apoi a revenit în România ca director la nou înfiinţatul, în 1948, Institutul de Cercetare în Fizică de la Măgurele care mai târziu în anul 1956 a devenit Institutul de Fizică Atomică.
Virgiliu Hodorogea: Da, povestea de viaţă a lui Horia Hulubei este una fenomenală, de film chiar, să remarcăm că din prima cercetările la care a contribuit au fost Clasificate pentru mai mult de 10 ani, până după Al II-lea Război Mondial, cu siguranţă şi dumneavoastră aţi aflat destul de târziu de această personalitate din domeniul Fizicii Nucleare.
Când aţi început să studiaţi aceste date, aceste documente?
Dr. Larry L. Watts: Sunt cam două răspunsuri, două etape, prima etapă a fost în anii ‘70 când am făcut studii de război, asupra Războiului Rece.
Virgiliu Hodorogea: Deci primele cunoştinţe, primele informaţii le-aţi studiat încă din anii ‘70, când aţi studiat Blocul Sovietic.
Dr. Larry L. Watts: Atunci, noi în America studiam, urmăream Programul Nuclear din Uniunea Sovietică.
Virgiliu Hodorogea: Deci, studiind programul nuclear sovietic aţi aflat de Horia Hulubei?
Dr. Larry L. Watts: Nu doar programul nuclear sovietic, existau programe nucleare şi în România şi în
Cehoslovacia şi în Germania de Est. Apoi mai târziu s-a început şi în Polonia şi Ungaria.
Studiul tuturor acestor ţări au fost de interes pentru mine.
Dar, ulterior a fost destul de crunt, de greu când am încercat să fac nişte verificări despre eventuale legături ale României cu un program despre o eventuală producţie de bombă, o eventuală verificare, ca să văd câtă realitate a existat în legătură cu această idee, şi abia atunci am înţeles că pentru aceasta despre Politica Nucleară în România trebuie iniţial înţeleasă dezvoltarea care a început înaintea celui de Al II-lea Război Mondial, care a continuat şi în perioada celui de Al II-lea Război, apoi în timpul Războiului Rece şi astfel că această carte prezintă fapte şi acţiuni începând din Franţa anului 1926, cu Horia Hulubei începând din anii ’30 şi până imediat după perioada Crizei Rachetelor din Cuba, în anul 1962.
Acesta a fost un mare punct nevralgic şi de schimbare, de cotitură chiar, în politica nucleară din România de atunci. Politica României - care a devenit de atunci - total împotriva folosirii armelor nucleare - românii înţelegând că folosirea unilaterală de către Uniunea Sovietică, poate să distrugă şi România, dar şi lumea întreagă, dacă se ajunge la un război nuclear general.
Virgiliu Hodorogea: Pornind de la acest ultim răspuns al dumneavoastră, ajungem la o problemă extrem de actuală chiar astăzi, pentru că iată avem ameninţare cu arme nucleare chiar la graniţa României, în cadrul Războiului din Ucraina, cum puteţi comenta aceste afirmaţii grave care se fac astăzi, referitor la atacuri nucleare tactice?
Dr. Larry L. Watts: Unul din lucrurile pe care cercetătorul Horia Hulubei, dar şi ceilalţi toţi cercetători din domeniul fizicii nucleare l-au subliniat, este faptul că Războiul Nuclear NU POATE FI NICIODATĂ DOAR LOCAL o explozie nucleară, nu poate avea doar urmări locale!
Şi atunci, practic, folosirea oricărei bombe nucleare, este de fapt începutul unui război nuclear, care înseamnă holocaust pentru toată lumea, şi nu doar pentru o anumită zonă!
Odată deschisă cutia pandorei nu mai există cineva care să poată scăpa.
Şi acest lucru a fost înţeles foarte bine de Horia Hulubei şi apoi de către toţi leaderii din România.
Dacă se vor urmării toate luările de poziţie de la Criza Rachetelor din anul 1962 şi până la evenimentele din anul 1968, în Comisiile celor 18 naţiuni care lucrau la Tratatul de Neproliferare Nucleară, de către toţi cercetătorii români, dar şi toţi ceilalţi cercetători, toţi au fost împotriva, exact din aceste cauze.
Interesate de păstrarea armelor nucleare au fost doar Puterile Nucleare şi din această cauză a existat un blocaj permanent în calea dezarmării nucleare.
Astfel, trebuie spus că Tratatul de Neproliferare Nucleară are 3 piloni.
Primul se referă la împărtăşirea ştiinţei nucleare doar pentru şi în folosul exclusiv paşnic, energetic pentru centrale atomo-electrice, dar şi în domeniul medical şi alte domenii civile.
Al doilea pilon este nediseminarea de Tehnologie Militară Nucleară.
Iar al treilea pilon este stoparea escaladării înarmărilor nucleare şi micşorarea arsenalelor nucleare, şi eventual eliminarea arsenalelor nucleare.
Şi trebuie spus că nimic nu a fost luat în considerare până după 1989, când doar pentru puţin timp s-a făcut câte ceva, inclusiv print-un acord cu URSS de atunci, dar doar până în anul 1991, apoi după 1991 cu Rusia dar pentru scurt timp, apoi totul chiar a fost uitat, anulat, etc. Iar dacă ar fi început ceva acum, atunci toate discuţiile ar trebui luate de la capăt.
Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc pentru toate aceste amănunte, nu mă aşteptam să putem avansa pe o problematică atât de vastă în acest interviu, dar aş mai avea o întrebare despre momentul actual, despre noile tipuri de Centrale Nucleare care se doresc dezvoltate cu partea americană, acele MINI-CENTRALE-NUCLEARE bazate pe o nouă tehnologie, credeţi că ar putea exista şi cu acestea anumite pericole?
Dr. Larry L. Watts: România a preluat proiectele, tehnologiile respective, a fost îndrumată în această direcţie de dezvoltare a noilor tehnologii energetice nucleare în primul rând pentru că deţine combustibilul necesar, astfel nefiind costisitor, dar şi pentru că se doreşte o independenţă energetică. România a înţeles de mult că tehnologiile sovietice nu sunt suficient de sigure, mai ales că România se află şi într-o zonă seismică sensibilă. În schimb tehnologia energetică nucleară occidentală şi cea canadiană, dar şi aceste noi tehnologii, aceste mini-reactoare prezintă sisteme noi de siguranţă care sunt mult mai performante.
Virgiliu Hodorogea: Deci, în primul rând sunt mai sigure pe partea siguranţă seismică, având o tehnologie mai avansată.
Dr. Larry L. Watts: Exact şi în plus acum este şi o problemă cu sursele de materii prime şi energie, datorită Războiului din Ucraina, şi după cum vedeţi acum toată lumea vrea să scape de dependenţa de materii prime şi energie de pe piaţa sovietică.
Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc foarte mult pentru acest interviu domnule profesor Dr. Larry L.Watts şi vă aşteptăm în toamnă, la Gaudeamus, cu volumul tradus în limba română, pentru că sunt foarte multe informaţii tehnice complexe în acest volum, care pot fi cu greu traduse de către nespecialişti.
Dr. Larry L. Watts: Da, sperăm că va fi gata până la Gaudeamus 2023.
www.raobooks.com |