“ROATA LANSĂRILOR” a cuprins 3 lansări de carte, prima carte fiind “Convorbiri cu Alex. Ştefănescu” de Ioana Revnic, prezentată de Dan C. Mihăilescu la standul editurii ALL, cea de-a doua carte a fost “Cartea ca destin - Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu” prezentată de Alex. Ştefănescu la standul editurii Humanitas, iar cea de a treia carte, care nu apare în acest material dar care va fi prezentată în Revista Presei de Carte Nr.2, este “Literatura de azi. Dialoguri pe net” a lui Daniel Cristea-Enache, critic literar din noua generaţie, cartea acestuia fiind prezentată de Dan C. Mihăilescu şi Alex. Ştefănescu, care au închis “Roata lansărilor” la standul editurii Polirom, în aplauzele celei mai numeroase asistenţe de la Bookfest 2013. Acest succint reportaj se încheie cu un interviu realizat la câteva minute după consumarea actului 3 din “Roata lansărilor”.





Mario Demezzo: M-am întâlnit săptămâna aceasta cu domnul Grigore Cartianu, care ar fi trebuit să fie aici, alături de noi, dar care din păcate dumnealui a trebuit să plece din Bucureşti. I-a trimis în schimb domnului Alex. Ştefănescu un mesaj pe care daţi-mi voie să-l citesc din partea dumnealui. Deci, domnul Grigorie Cartianu a spus aşa: “Regret că mă aflu departe de Bucureşti şi nu pot fi prezent la un moment de graţie al târgului de carte. Ştiu ce ratez. O lansare pe cinste, o porţie bună de râs şi un autograf preţios. Dintre toate acestea tot ce mai pot recupera ulterior este autograful. Dar marea pierderea este jovialitatea, francheţea şi umorul de care dumneavoastră, prietenii cărţii, aveţi parte chiar în aceste clipe la standul editurii ALL, căci se ştie, în prezenţa lui Alex. Ştefănescu nu există nici întristare, nici durere şi nici suspin. Nu ştiu cum l-a convins Ioana Revnic, ca critic literar, să-şi pună viaţa pe tavă, dar reuşita este totală. Din colaborarea Ioanei Revnic cu Alex. Ştefănescu a apărut o carte. O carte superbă. În concluzie, cine nu are un Alex. Ştefănescu să-şi cumpere, iar, dacă nu reuşeşte, atunci măcar să-i cumpere cărţile. Va face o afacere pe cinste.” Îi mulţumim domnului Cartianu şi aş vrea să-l rog pe domnul Alex. Ştefănescu să ne vorbească.

Alex. Ştefănescu: Sunt multe de spus şi dacă le-aş spune eventual aş deveni plictisitor ceea ce îmi provoacă oroare. Deviza mea de-a lungul vieţii a fost să nu-i plictisesc pe cititori şi nici pe ascultători. Am mai făcut eu jurăminte.
Ţin minte când am început să îmbătrânesc, într-o dimineaţă am jurat în sinea mea că prima dată când o femeie îmi va ceda locul în autobuz o să mă sinucid. Şi nici n-am ieşit bine din casă şi o femeie plină de milă mi-a zis “poftiţi, staţi jos” s-a ridicat şi mi-a cedat locul. Şi nu m-am sinucis şi de atunci mi se întâmplă foarte des chestia aceasta. Mă bucur foarte mult că aţi venit la întâlnirea cu mine. Îmi umple inima de bucurie prezenţa dumneavoastră. Sunt şi mândru pentru că publicul pe care-l am este publicul cu cea mai mare medie de frumuseţe din câte au fost în acest târg de carte. Predomină femeile foarte frumoase, predomină bărbaţii nici ei foarte urâţi, şi mă simt foarte bine alături de dumneavoastră. Vedeţi, eu am trăit nouă zecimi din viaţă dacă judecăm după cifra oficială despre speranţa de viaţă din România. Să trăieşti din zece zecimi nouă zecimi şi să mai ai numai o zecime nu este lucru simplu. Nu este ceva care să te bucure. În acelaşi timp, însă, m-am hotărât să trăiesc selectiv şi anume să nu mai stau cu oameni care nu-mi plac. Toată viaţa am stat în şedinţe, în audienţe, în discuţii cu oameni care nu-mi plăceau şi trebuia să fiu amabil. Acum nu mă mai văd decât cu oameni care-mi plac şi toţi cei care sunteţi aici îmi sunteţi foarte dragi şi mă bucur că m-aţi ajutat să dau un sens acestui timp pe care-l petrec la lansarea mea de carte. Cartea mea este foarte bună.
Ştiţi că noi am făcut un fel de carusel.
Deci, aici se lansează cartea mea făcută de Ioana Revnic şi am să revin asupra acestui subiect. Vorbesc doi critici, singurii critici care scriu mai bine decât mine din literatura de azi, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache.
La ora 15 se lansează o carte a lui Dan C. Mihăilescu tot sub formă de convorbiri, făcută de Daniel Cristea Enache, unde vorbesc eu.
Iar la ora 17 îşi lansează o carte Daniel Cristea-Enache, unde vor vorbi Dan C. Mihăilescu şi Alex Ştefănescu.
Suntem un grup bine organizat, toţi pentru unul şi unul pentru toţi, împărţim corect vânzările, în sensul că eu iau de obicei maximum ca Preşedinte al grupului.
Am uitat să zic. Editura ALL a avut o iniţiativă extraordinară datorită domnului Mario Demezzo şi a extraordinarului patron Mihail Penescu. Aş zice câteva cuvinte despre soţia lui dar mi-e teamă că ar răzbate în această declaraţie o prea mare simpatie şi l-aş face gelos, are o soţie fermecătoare. Datorită lor s-a instituit un premiu de 10.000 euro pentru cel mai bun roman apărut anul trecut. 10.000 euro şi juriul este format din noi trei.

Dan C. Mihăilescu: Şi noi nu luăm niciun comision din ăia 10.000 euro.

Alex Ştefănescu: Ei nu iau, dar ei au făcut greşeala să mă numească pe mine Preşedinte. Ei şi-au făcut-o cu mâna lor. Şi toţi candidaţii şi candidatele tratează numai cu mine, că eu sunt Preşedintele.
Vor afla peste 50 de ani ce comisioane ar fi putut să primească. Şi acum mă întorc la această carte.
Este o carte foarte bună.
Cel mai mult din această carte mi-au plăcut întrebările Ioanei Revnic, comentariul lui Dan. C. Mihăilescu, comentariul lui Daniel Cristea Enache. Au vorbit despre mine într-un mod în care mă face să mă simt înţeles.
De altfel, aceasta este şi explicaţia pentru care cartea de convorbiri am făcut-o cu Ioana Revnic.
Am mulţi adversari literari. Am şi prieteni, dar adversarii literari sunt mult mai activi. Deci, prietenii mă iubesc într-un mod pasiv.
Adversarii nu dorm noaptea. Mereu fac planuri.
Se va vorbi mult despre faptul că am făcut o carte de convorbiri cu o tânără frumoasă, blondă, şi aşa mai departe. Dar vreau să spun că nu acesta este motivul pentru care am ales-o, că nici nu ştiam prea bine cum arată, întrucât locuieşte la Oradea şi este foarte greu să te uiţi la o femeie cum arată de la 600 Km.
Am ales-o pentru că este foate competentă în materie de literatură, are doctoratul cu o teză despre Ştefan Bădulescu, doctorat condus de un coleg de-al meu şi prieten pe care-l admir, Ion Sinuţ, un mare profesor universitar, pentru că este foarte bună autoare de interviuri, a colaborat la România Literară.
Nu există bărbat ilustru care să fi reuşit să nu-i răspundă Ioanei Revnic. Nu ştiu.
Face ce face, bărbatul îi spune secretarei să nu o primească şi când intră în birou la el vede că deja ea este în birou la el.
Nu poate nimeni să o oprească şi ea pune întrebări astfel încât nimeni nu poate să o mintă.
Vai de bărbatul care se va căsători cu ea pentru că nu va putea s-o mintă niciodată.
Ştie tot. Înţelege tot.
Mi-a mai plăcut faptul că mă admiră, dar în acelaşi timp nu mă admiră cu obedienţă, mă admiră cu spirit critic, mă contrazice, are un mod foarte firesc de a trata această colaborare. Vă mulţumesc şi aş vrea să menţionez multe nume dintre cele care sunt aici, am foarte multe prietene, foarte mulţi prieteni în această adunare. Vă mulţumesc că aţi venit, nu vreau să vorbesc prea mult ca să nu fac un cult al personalităţii, apropo de personalitate.
Eram odată la o emisiune a Marinei Almăşan despre Emil Constantinescu, iar Marina a invitat mai mulţi scriitori, publicişti ca să vorbească despre Preşedinte. Eu stăteam chiar în dreapta lui şi fiecare îl întreba câte ceva, spre exemplu despre cum se îmbracă Emil Constantinescu şi fiecare îl lăuda. Pe mine mă întreabă o întrebare mai neobişnuită, zice aşa, înfrigurată de emoţie, “ce spuneţi domnule Alex. Ştefănescu, nu-i aşa că este un om cu personalitate?”.
Iar eu zic “bineînţeles că pesonalitatea este în dreapta lui”.
Şi, dacă tot am ajuns la ideea de personalitate, să vă spun şi o replică ironică pe care mi-a dat-o soţia mea, ploieşteancă, care are întotdeauna replici foarte bune, spre exemplu la un concurs făcut de Onţanu, un concurs de umor unde invită diverşi intelectuali, i-am spus că de-a lungul vieţii, în legătură cu soţia mea, am avut două mari griji, să nu mă înşele şi să nu mă prindă.
Toată lumea a râs.
Şi Domniţa s-a repezit la telefon şi a adăugat, da şi nu i-a reuşit niciuna dintre ele. Şi ca să închei cu cea zis ea despre ideea de personalitate, am venit odată acasă şi cu un aer ingenuu i-am spus Domniţei “Domniţa, uite, toate personalităţile au câte o amantă tânără, numai eu nu am, ce zici de chestia asta?” şi credeam că ea o să zică “tu eşti un om cinstit, nu eşti ca ticăloşii ăia care înşeală soţiile”, dar ea se uită la mine şi zice “pentru că nu eşti personalitate”.