Valentin Stan: Vă mulţumesc că sunteţi în număr atât de mare la acest eveniment editorial care este semnificativ şi important în acelaşi timp. Sunt onorat să spun câteva cu-vinte despre această ultimă contribuţie a lui Adrian Năstase la ceea ce ar trebui să fie cunoaşterea noastră despre lumea care ne înconjoară şi necesităţile ei.
Este cu atât mai semnificativ faptul că această carte apare într-un moment ca acesta, cu cât autorul ei face parte dintr-o categorie rară de oameni, aş spune eu, implicaţi în spaţiul public. Adrian Năstase vine dinspre cultură în politică, ceea ce este foarte rar în politica românească acolo unde oamenii vin dinspre nimic spre politică, fie şi pentru simplul fapt că nu au citit nici măcar cât au scris, în cazul că au scris ceva.
Această carte, şi aş vrea să vă prezint într-o formulă mai puţin ortodoxă, răspunde la foarte multe întrebări, unele dintre ele nici măcar puse încă. Este foarte importantă pentru că reprezintă într-un anume sens o decriptare post factuală a unor lucruri care ne-au marcat, care există şi care ne propulsează adesea spre zări necunoscute în care ne mişcăm prost, în care nu reuşim să înţelegem nimic, şi adesea pe puţini dintre noi ne fac să înţelegem că oameni ca Adrian Năstase ar trebui să fie pentru poporul acesta exact atât cât pot să-i dea şi nu atât de puţin cât i-am cerut noi în ultimii ani, fără să mai punem la socoteală câte prejudicii i-am creat în ultimii ani în calitatea noastră de comunitate capabilă să înţeleagă, să vadă şi să trăiască evenimentele istorice.
Cartea lui Adrian Năstase, spuneam, răspunde la întrebări multe dintre ele nespuse. Adrian Năstase spune în cartea lui, o carte care este o îmbinare între experienţă personală şi analiză rece, câteva lucruri extrem de interesante. Domnia sa este adevărat că se reclamă de la europenism şi spune “am avut o experienţă de viaţă cu surprize şi certitudini, cu satisfacţii dar şi cu neîmpliniri pe care prea puţini dintre contemporanii mei români ar putea îndrăzni să spună că au trăit-o”.
Dar mult mai interesant şi mult mai important decât atât, Adrian Năstase vorbeşte despre acest volum ca despre o carte de învăţătură şi spune aşa “am scris această carte pentru toţi românii care cred în destinul ţării lor şi în demnitatea naţională.
Această carte nu este un manual, ci o carte de învăţătură.” Sunt cuvinte, aş spune eu, emblematice pentru că este cumva pentru prima oară la noi când un demnitar al statului de anvergura, importanţa şi prestanţa lui Adrian Năstase, ne spune că diplomaţia nu poate fi învăţată dintr-un manual, fie şi pentru simplul motiv că la orice universităţi importante ne-am trimite tinerii, şi mulţi dintre ei merg acolo şi se întorc de acolo, există un lucru pe care universităţile importante ale planetei nu-i poate învăţa, nu-i poate învăţa să-şi apere interesul naţional, şi exact aceasta este logica în care a fost scrisă cartea.

Pentru o Americă şi pentru o relaţie cu America ce a însemnat întotdeauna în cazul României promovarea unui interes de securitate. Interesele de securitate ale Americii au fost întotdeauna interesele de securitate ale României, dar privirea pe care o realizează Adrian Năstase asupra acestei dinamici a raporturilor bilaterale cu America este privirea unui român din perspectiva interesului naţional românesc şi din acest punct de vedere cartea aduce ceva extrem de interesant.
Am să vă dau un exemplu ca să ne înţelegeţi mai bine pentru că spuneam că această carte este o decriptare post factuală, un răspuns la întrebări nepuse şi o proiecţie pe care orice specialist o poate folosi în metabolismul său interior, în modul în care el priveşte, dezvoltă idei pentru ţara lui, dar atenţie, oferă o substanţă extrem, extrem de generoasă pentru înţelegerea lucrurilor chiar şi celor care nu sunt implicaţi în cunoaşterea extrem de adecvată, extrem de aplicată a relaţiilor internaţionale.
Spunea Adrian Năstase în această carte că este foarte important să înţelegem necesităţile momentului şi vă dau un exemplu.
Pe 25 septembrie 2005, la Iaşi, într-o conferinţă de presă a Preşedinţilor Traian Băsescu şi Vladimir Voronin, pe vremea aceea Preşedintele Moldovei, Traian Băsescu a adus o acuză foarte gravă României şi implicit Guvernului de la începutul anilor ’90.
A spus (Traian Băsescu) că noi am părăsit Moldova în timpul unui moment, a unei scheme extrem de critice pentru destinul acelei ţări, este vorba despre Conflictul Transnistrian. Ne-am retras dintr-un mecanism de negociere care a lăsat Moldova expusă poziţiilor marilor puteri.(Traian Băsescu)
Dacă veţi citi această carte, şi Adrian Năstase prezintă aici câteva elemente din dialogul pe care l-a avut cu demnitarii SUA din vremea aceea, veţi găsi un răspuns la această problemă.
Iată, în discuţiile pe care Adrian Năstase le are cu Robert Hutchings, Directorul pentru Europa de Est de la Departamentul Securităţii Naţionale a SUA exact pe problema pe care o acuza Traian Băsescu în 2005, Năstase se referă la evenimente şi la rezolvarea lor cu următoarea formulă:
Adrian Năstase: “A fost foarte bine pentru noi. Pentru o reglementare paşnică este nevoie de doi. Va fi şi mai greu.”
Robert Hutchings:“Sperăm să nu se ajungă la internaţionalizare. Este preferabilă o soluţie locală”,
iar Adrian Năstase le răspunde americanilor: “Cred că va fi nevoie de internaţionalizare, de implicarea organizaţiei internaţionale. Altfel ruşii lasă impresia de reglementare paşnică”.

( fragment pagina 100 )

Este un discurs epocal care răspunde la această acuză teribilă adusă de Traian Băsescu în condiţiile în care oamenii obişnuiţi, dar chiar şi specialiştii s-ar putea să nu aibă acces la documentele C.S.C.E. din acea vreme, care arată că Adrian Năstase a fost la vremea aceea campionul unei poziţii care să apere Moldova, care să menţină România în mecanismul de negocieri şi care să internaţionalizeze această problemă exact în măsura în care partenerii şi aliaţii noştri, fie europeni, fie americani, să poată aduce o contribuţie decisivă la rezolvarea problemei transnistrene.
Este o minciună spusă la un moment dat de către Traian Băsescu, omul care face politică şi nu promovare a interesului naţional, o politică ieftină, dar care atenţie, şi iar este un aspect în această carte pe care îl tratează Adrian Năstase, tocmai acest om cu politica lui ieftină a ajuns să fie astăzi considerat de americani aliatul cel mai de nădejde din România.
Aici este paradoxul şi teribilul deznodământ a unor evenimente care par a ne depăşi şi care par a construi un absurd pe care nici noi nu-l înţelegem, cei care cumva suntem substanţa perenă a tot ceea ce este absurd în partea aceasta a Europei.
De aceea cartea lui Adrian Năstase este importantă pentru specialişti şi oameni interesaţi deopotrivă, pentru că dă răspunsuri, arată unde practicianul a ştiut să construiască în interesul ţării lui, arată exact ceea ce mâine s-ar putea să înţelegem în cele din urmă că avem nevoie, şi arată pe undeva de ce Adrian Năstase este poate astăzi, şi spun asta din nefericire, cea mai importantă, cea mai cultă, cea mai semnificativă voce care poate vorbi în interesul României astăzi, pentru că o face de pe poziţie naţională, pentru că o face la confluenţa cu interesele mari ale aliaţilor noştri şi aş îndrăzni să spun că America este cel mai important, dar această voce va face întotdeauna diferenţa între ceea ce înseamnă acţiune slugarnică şi contribuţie constructivă în interesul ţării tale.
Acţiunea slugarnică am văzut-o până acum şi sincer îl aştept pe Adrian Năstase, citind şi această carte, să redevină acea voce a conştiinţei naţionale care poate să ne ducă măcar pe drumul spre înţelegere dacă nu spre concretizarea unor acţiuni în domeniul relaţiilor internaţionale pe care cel puţin în ultima vreme le vedem concentrate pe relaţia cu SUA, în jurul unui personaj atipic, în jurul unui personaj care a capacitat de fapt această influenţă în jurul său şi care repet, paradoxal, a ajuns să fie astăzi reprezentantul intereselor Americii în România.
Cred că românii merită ceva mai bine şi mai mult decât atât şi de aceea eu, personal, îl aştept înapoi pe Adrian Năstase.