Preşedintele Ion Iliescu: “În primul rând vreau să salut apariţia unei astfel de cărţi din partea unui om care a fost prezent în desfăşurarea vieţii noastre politice şi ea vizează perioada anilor ’90 - ’92, deci perioada activităţii C.F.S.N.-ului, C.P.U.N.-ului şi apoi activitatea în calitatea de consilier în administraţia prezidenţială. Deci o perioadă densă. Eu acestei perioade i-am consacrat mai multe volume. Am scos în primul rând trei volume care cuprind momente de istorie, care sunt mai ales culegeri de documente ale vremurilor respective. Din toată această activitate, primul volum începe cu ziua de 22 decembrie 1989, lansarea C.F.S.N.-ului, apoi activitatea sa şi se încheie in iunie 1990. Volumul 2 merge până în 1991, a doua mineriadă, răsturnarea Guvernului - Petre Roman şi al 3-lea volum până în 1992. Cam aceeaşi perioadă acoperă şi această lucrare scrisă de Ioan Mircea Paşcu.
Am mai scris o carte intitulată “Viaţa politică între violenţă şi dialog” în care port o dispută concretă şi continuă şi astăzi în legătură cu ce a fost în acea perioadă. Şi se scriu foarte multe bazaconii, şi mai ales sunt oameni care îşi sug din deget, care n-au trăit în miezul evenimentelor, dar care inventează, fabulează şi deformează datele istoriei.
De aceea este bine ca cei care au fost implicaţi nemijlocit în aceste evenimente să prezinte mărturia proprie, aceasta este şi calitatea cărţii domnului Ioan Mircea Paşcu.
El descrie aceste evenimente, sigur, din optica lui de vedere, şi fiecare poate să completeze cu multe altele. A fost un moment delicat pentru noi, de exemplu când s-a născut C.F.S.N.-ul: din ce s-a născut C.F.S.N.-ul? Există tot felul de fabulaţii, că a fost o lovitură de stat pregătită la Moscova, am auzit că unii m-au descoperit pe 21 decembrie 1989 la Moscova. Eu, timp de 6 ani de zile cât am lucrat la Editura Tehnică, n-am ieşi nici măcar odată din ţară. Iar mai ales în ’89, cu vreo 3-4 ani înainte, eram supravegheat la vedere, fiind mereu două Dacii care mă urmăreau de dimineaţă până seara.
Unii fabulează din incultură. Se confundă conceptul de revoluţie cu cel de lovitură de stat. Nu este acelaşi lucru. O lovitură de stat poate chiar să înlesnească o revoluţie. Revoluţia este un proces istoric, care vizează transformări de esenţă în societăţi. Mulţi confundă revoluţia cu insurecţia. Insurecţia este o formă de manifestare a unei revoluţii. Uneori insurecţia poate să nu ducă la nici o schimbare şi, practic, să nu ducă la revoluţie. Deci nu contează caracterul sângeros sau nu al unei mişcări, fiindcă se judecă rezultatele, dacă această mişcare, fie că a fost paşnică, fie că a fost violentă, că a fost pregătită, că a fost nepregătită, că a avut la bază un complot militar sau un complot civil. Bulgarii au fost mai deştepţi, şi erau nişte oameni politici mai responsabili în Comitetul Central al lor şi în plenara C.C.-ului lor l-au înlăturat pe Jivkov, şi au înlesnit o trecere paşnică spre o nouă realitate politică aşa cum s-a petrecut în toate celelalte ţări. Dar se vorbeşte de anul revoluţionar 1989 şi că revoluţia din ţările foste comuniste, şi ce înseamnă aceasta, întocmai schimbarea sistemului politic- trecerea de la dictatură la democraţie, de la regim stat - partid la regim politic democratic, libertate de exprimare, alegeri libere, o nouă constituţie democratică. Asta înseamnă esenţa revoluţiei române. S-a petrecut aşa ceva în România? Cine poate să conteste? Atunci care este valoarea acestor negaţionişti? Unii o fac din incultură, habar nu au de noţiuni fundamentale ale vieţii, ale istoriei şi pe de altă parte este o acţiune politică pentru o discreditare a unor oameni care şi-au asumat atunci riscuri şi răspunderi. Să judecăm din acest punct de vedere ce şi-a asumat fiecare atunci şi să dăm ceea ce este fiecăruia în parte....”

Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu: “Aveam un mic spech pregătit, dar vreau să prezint doar concluzia lui şi anume să aduc câteva mulţumiri. Şi vreau să-i mulţumesc domnului Preşedinte Ion Iliescu pentru că practic, lucrând cu domnia sa, mi-a dat prilejul să am această poziţie, această viziune şi să pot să scriu această carte acum, după atâţia ani.
De asemenea, vreau să le mulţumesc colegilor mei care sunt aici şi cu care am lucrat împreună, poate că pe unii i-am nedreptăţit şi-mi cer scuze. De altfel, am şi simţit că pe undeva memoria fiecăruia dintre noi poate să joace feste şi aceleaşi lucruri pe care le-au văzut mai mulţi oameni s-ar putea să fie prezentate diferit prin prisma memoriei noastre şi de aceea îmi cer scuze, pot să-i asigur pe toţi că nu am facut-o cu rea voinţă ci am făcut-o pur şi simplu atâta cât am putut să-mi aduc aminte. Apropo de lucrul acesta, îmi spunea aici cineva legat de memorialistică, să scriu până când nu încep să le uit pe toate. Vreau să mulţumesc, de asemenea, Mănăstirii Văratec, pentru că acolo am scris ultimele două cărţi. Este un loc cu har şi cu logistică bine pusă la punct şi îţi poţi permite să te angajezi în asemenea exerciţii de scris.
Am avut pe vremuri o discuţie cu Gusti Buzura care a fost entuziasmat atunci când l-am întrebat “Domn’le cum e să devii scriitor? Poţi să începi aşa... fără multă pregătire înainte?” Şi el mi-a spus atunci foarte entuziasmant “Domnule nu trebuie să scrii în fiecare zi. Poţi să scrii şi la sfârşit de săptămână.” şi începusem o discuţie pe care am abandonat-o din lipsă de timp. Dar mă bucură mult faptul că astăzi este aici, alături de noi, şi a ţinut, ca om de litere, să fie prezent la această lansare de carte.
Şi nu în ultimul rând vreau să mulţumesc editurii Rao, şi vreau să mulţumesc domnului Enculescu care conduce această editură, redactorei mele de carte, domnişoarei Anca Flutur şi, de asemenea, vreau să mulţumesc la doi oameni care m-au ajutat efectiv, doamnei Drăgan şi domnului Sergiu Vintilă care a venit special de la Bruxelles şi care, de asemenea, m-a ajutat foarte mult. Vă mulţumesc tuturor celor prezenţi astăzi la standul editurii Rao, şi iată îi fac plăcere şi lui Ilie Năstase care mă întreba “Măi dar tu nu vorbeşti nimic?” şi îi arăt că am luat cuvântul aici. Vă mulţumesc tuturor că aţi avut răbdarea să ne ascultaţi pe toţi. Până la urmă am făcut o rememorare, dacă vreţi, a acelor zile , sunt aici prezenţi şi revoluţionari, oameni care au trăit mai intens decât noi acele momente şi mă bucur că această lucrare a prilejuit acest lucru.”