ANTIM IVIREANUL - Opera tipografică

- Opera tipografică


Viaţa Sfântului Antim Ivireanul şi opera tipografică
Despre originea sa georgiană vorbeşte însuşi Sfântul Antim când semnează pe cărţile tipărite de el:
„Antim Ivireanul”, „Antim, georgian de neam”,
„Antim ieromonahul, tipograful din Iviria”.
Anton Maria Del Chiaro spune că Antim „era dăruit cu însuşiri atât de rare, încât ştia să facă în chip minunat orice meşteşug, mai ales sculptură, desene şi broderii, pe care, având în vedere influenţele orientale georgiene, în broderii şi ornamentaţii, se poate să le fi învăţat chiar încă înainte de a cădea rob”, adică din copilărie.

Acelaşi autor notează în monografia sa că mitropolitul Antim a fost „sclav în tinereţe”, iar ucenicul său, Mihail Iştvanovici arată că tânărul Andrei a fost răpit de unii compatrioţi de-ai lui, care l-au vândut ulterior turcilor şi astfel a fost scos din ţara sa natală.
Nu se ştie exact cât timp a stat el rob printre turci, probabil câţiva ani.
Apoi a fost eliberat din robie de către Patriarhul Dositei Nottara al Ierusalimului, care l-a călugărit şi l-a adus egumen la mănăstirea Cetăţuia din Iaşi unde l-a cunoscut şi pe Mitrofan al Huşilor.
În toată această perioadă de şedere în Imperiul otoman, fie ca rob, fie ca om liber, Andrei - Antim, a acumulat, precum Iosif în anii robiei lui, multe din darurile (cunoaştere teologică şi ştiinţifică, limbi străine) şi deprinderile sale artistice.
De asemenea, Mihail-Gabriel Popescu şi Dan Horia Mazilu sunt de părere că, la Constantinopol, Antim Ivireanul şi-a format cultura sa şi acolo s-a manifestat „talentul său poliglotic”, anume în „mediul Patriarhiei Ecumenice”.

Dintre toate meşteşugurile artistice, cea mai mare chemare a sa a fost cea de editor, de tipograf, aducător de lumină şi răspânditor de învăţătură, o pasiune căreia i-a slujit cu ardoare şi la Râmnic, ca şi la Bucureşti, Snagov sau Târgovişte, oricare ar fi fost treapta bisericească la care se ridicase.
La îndemnul patriarhului Dosithei Notarra al Ierusalimului, Antim (deja călugăr, poate chiar ieromonah) a venit pe meleagurile româneşti pentru a lucra la împlinirea planului patriarhului Dosithei de a apăra Ortodoxia prin tipărirea a cât mai multe cărţi de cult şi de cultură, iniţiativă susţinută material şi de domnitorii români Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.
Sfântul Antim însuşi mărturisea în prima sa scrisoarea de apărare din 13 ianuarie 1712 către Constantin Brâncoveanu: „Eu aici, în ţară, n-am venit de voia mea, nici de vreo sărăcie sau lipsă”.

Cert este că Antim a devenit apoi ucenic tipograf al episcopului Mitrofan al Huşilor (cel care a tipărit Biblia de la Bucureşti în 1688), de la care a şi învăţat limba română şi şi-a desăvârşit arta tiparului.
După ce Mitrofan este ales episcop de Buzău în iunie 1690, ieromonahul Antim, preluând tipografia din Bucureşti, va tipări prima carte semnată de el în luna octombrie a anului 1691.

Rugăciunile “Împărate ceresc”, “Tatăl nostru”, “Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul” şi “Crezul”, ca şi alte rânduieli din Liturghier şi din Molitfelnic, păstrează şi astăzi după mai mult de 300 de ani formularea
Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul.

Cele mai remarcabile cărţi tipărite sub îndrumarea
Sf. Antim Ivireanul sunt:
- Învăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă);
- Slujba Sf.Parascheva şi a Sf.Grigorie Decapolitul (1692, limba română);
- Evangheliarul (greco–român 1693);
- Psaltirea (1694, limba română);
- Liturghierul greco-arab (1701, PRIMA CARTE DIN LUME TIPĂRITĂ CU CARACTERE ARABE);
- Evanghelia (1697);
- Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698);
- Noul Testament (1703 limba română);
- Tomul bucuriei, (1705, limba greacă);
- Liturghierul şi Evhologhionul (1706 limba română);
- Psaltirea (1710 limba română);
- Liturghierul (1713 limba română);

Astfel, între anii 1701-1702, la Bucureşti, Sf. Antim Ivireanul a tipărit primele cărţi în limba arabă (Liturghierul şi Ceaslovul în variantă bilingvă greco-arabă) pentru creştinii din Siria, unde a trimis şi prima tipografie cu caractere arabe ( la Alep, în 1704 ).
Înflăcărat patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti, ca şi voievodul şi susţinătorul său Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Antim Ivireanul este acuzat de trădare şi arestat de Nicolae Mavrocordat - primul domnitor fanariot -1716.

Forţat să-şi dea demisia şi refuzând, Mitropolitul Antim este caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viaţă, în mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai.

Pe drum, însă, în ultimele zile ale lunii septembrie 1716, ostaşii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia (un afluent al Mariţei), lângă Adrianopol.
Astfel şi-a încheiat martiric viaţa cel ce s-a pus zi de zi în slujba lui Hristos şi a Bisericii.

Abia după 250 de ani, în 1966, Patriarhia Ecumenică a anulat nedreapta sentinţă de caterisire dată asupra marelui Ierarh Antim Ivireanul.

În şedinţele de lucru din 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat solemn canonizarea Sfântului ierarh martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti, aşezându-l în rândul sfinţilor, prin trecerea în calendarul Bisericii noastre, cu ziua de prăznuire anuală la 27 septembrie.

Deşi „străin de neamul românesc”, cum însuşi mărturiseşte, dar nu străin de poporul binecredincios al lui Dumnezeu, marele cărturar şi artist originar din Iviria s-a identificat cu poporul român, împropriindu-şi zestrea lui spirituală.
Acest „dulce grai românesc” l-a introdus în slujbele liturgice, căutând prin el, să facă accesibile tuturor oamenilor tainele cunoaşterii şi slujirii lui Dumnezeu, taine care, până la el, erau rostite numai în limbile slavonă şi greacă.
Referitor la această deplină asimilare a sa în neamul românesc, nu ne putem stăvili admiraţia faţă de măiestria cu care înaltul ierarh s-a exprimat în limba noastră atât oral, cât şi în scris, ridicând-o pe culmile luminoase şi curate ale expresivităţii şI poeticităţii.

Cercetătorii care au studiat îndeaproape calităţile limbii utilizate de ilustrul Mitropolit au ajuns la concluzia comună potrivit căreia Sfântul Antim poate fi numit, pe drept cuvânt, ctitor al limbii liturgice româneşti şi fondator al limbii române literare.
Dar strălucirea Sfântului Antim Ivireanul nu se opreşte în interiorul graniţelor ţării Româneşti.
Cu ajutorul financiar al Domnitorului Constantin Brâncoveanu, tipărirea de cărţi în limbile popoarelor ortodoxe cucerite de turci (greci, slavi - bulgari şi sârbi -, arabi, georgieni) a fost principala sa lucrare de sprijinire a Bisericii celei prigonite în spaţiul din estul Europei şi din Asia mică.
Pentru aceasta îl putem numi, ca şi pe dascălii Bisericii din veacul de aur al teologiei creştine (secolul XVII-lea), „stâlp al ortodoxiei”.

Surse:
Conform volumului "Sf. ANTIM IVIREANU - Opera Tipografică"
şi site-ului Bisericii Sf. Antim Ivireanul - din Bucureşti.



Lansarea volumului
ANTIM IVIREANUL
Opera Tipografică
la Gaudeamus 2016


Interviu cu Pr. Profesor Ion Marian Croitoru


Virgiliu Hodorogea: Suntem la Gaudeamus 2016 cu domnul Ion Marian Croitoru - Profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă - Universitatea Valahia din Târgovişte, şi avem deosebita onoare de afla câteva cuvinte despre opera tipografică Antim Ivireanul.
Sunt peste 300 de ani de atunci, iar această lucrare am înţeles că a durat 3 ani ca să fie realizată.
Pr. Profesor I.M.Croitoru: La această lucrare conceptul a durat câţiva ani, dar practic realizarea ei s-a făcut doar în câteva luni.
Am lucrat într-o echipă de oameni valoroşi, sub conducerea părintelui arhimandrit Policarp Chiţulescu, director Biblioteca Sfântului Sinod din Bucureşti, ajutaţi fiind de domnul Doru Bădără, doamna Ana Fedorov, doamna Gabriela Dumitrescu şi de o parte din personalul şi conducerea Academiei şi al bibliotecii Sfântului Sinod.
De asemenea, am avut conlucrări şi cu biblioteci din străinătate de unde am obţinut pentru prima dată copii ale unor texte care nu se mai află în România, sunt păstrate acolo şi în volumul de faţă este prezentată întreaga operă tipografică a Sfântului Antim Ivireanul, care a activat în patru din cele cinci centre tipografice din ţara Românească - Epicopia Râmnicului, Bucureşti, Snagov şi Târgovişte - în timpul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu.

Virgiliu Hodorogea: Am avut aniversarea de 300 de ani a Sfântului Constantin Brâncoveanu şi a Sfântului Antim Ivireanul şi este un moment deosebit pentru întreaga cultură românească pentru că practic, odată cu ei a început dezvoltarea culturii în România, la început în limba slavonă.
Vă rog dacă puteţi să ne confirmaţi când s-au început scrierile în limba română în Biserica Ortodoxă Româna.
Pr. Profesor I.M.Croitoru: Procesul introducerii limbii române în cultul Bisericii Ortodoxe din România a fost lent, făcut cu prudenţă.
Mai întâi observăm că în prima parte a secolului al XVII-lea apar textele bilingve, slavo-română, după aceea textele trilingve slavo-greco-române, după aceea apar textele greco-române, ca la sfârşitul secolului al XVII-lea, Sfântul Antim Ivireanu să tipărească, să scoată cărţile folosite în cultul bisericii de către preoţi, Liturghierul şi Molitfelnicul în română şi dovada clară este că de atunci şi până acum textul Liturghierului pe care l-a scos Sfântul Antim Ivireanul este folosit aproape în întregime în Biserica Ortodoxă din România.

Virgiliu Hodorogea: Practic lui îi datorăm începutul cultului în limba română în Biserica Ortodoxă Română?
Pr. Profesor I.M.Croitoru: Este cel care a contribuit decisiv în acea perioadă la procesul acesta de introducere a limbii române în cultul Bisericii Ortodoxe din România, proces care a fost încheiat mai târziu, dar el a contribuit în secolul al XVII-lea cel mai mult dintre toţi Ierarhii vremi sale la acest proces.

Virgiliu Hodorogea: Acest proces a fost demarat la Târgovişte?
Pr. Profesor I.M.Croitoru: Acest proces a fost demarat nu doar la Târgovişte, a fost demarat în înteaga ţară Românească, ba mai mult, a fost demarat şi în Moldova şi în Transilvania, dacă ne referim la epoca domnitorului Vasile Lupu, unde la Iaşi apăreau două cărţi de învăţătură, o carte de predici scoasă dă către Sfâtul Varlaam (Moţoc) Mitropolit al Moldovei şi o carte de legi scoasă de Ursache Logofăt împreună cu Sfântul Varlaam, ceea ce reprezintă că Biserica şi domnia în acea vreme au avut un program special de introducere a limbii române în cult şi în acelaşi timp cu folosirea ei în Cancelaria Domnească şi în felul acesta noi acum beneficiem de roadele acestor înaintaşi.

Virgiliu Hodorogea: În zona Sibiu şi Braşov când au avut loc primele scrieri în limba română în cadrul Bisericii?
Pr. Profesor I.M.Croitoru: Începând cu secolul al XVI-lea avem primele tipărituri în limba română, la Şcheii Braşovului şi în alte centre din Transilvania, unele dintre ele sub influenţă protestantă, altele fără această influenţă, dar cert este că acest proces de introducere a limbii române în cult a fost unul, aşa cum spuneam, lent, făcut cu prudenţă de către înaintaşii noştri, astfel încât să nu provoace pe de-o parte pe cei conservatorişti, care se opuneau acestui curent, iar pe de altă parte se dorea ca învăţătura Bisericii, cuvântul lui Dumnezeu revelat, să fie bine înţeles de către cei care îl vor primi.

Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc foarte mult pentru interviu.
Pr. Profesor I.M.Croitoru: Şi eu vă mulţumesc.

GAUDEAMUS 2016

Mănăstirea Antim Ivireanul din Bucureşti