ISTORIE RECENTĂ 100%
Robert Turcescu în dialog cu Valeriu Stoica
Editura HUMANITAS

Fragment din prezentarea susţinută de către Robert Turcesu
cu ocazia lansării volumului "ISTORIE RECENTĂ 100%"
în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2009




Robert Turcescu: Bună ziua tuturor, aş vrea să vă spun în primul rând tuturor că pentru un jurnalist care este obişnuit să creeze produse care trăiesc, după cum am spus ceva mai devreme unui coleg de la Radio Ramânia, “trăiesc cât musculiţa de oţet”, 24 de ore, iar în ritmul acesta absolut infernal în care se desfăşoară în actualitatea românească, uneori produsele noastre jurnalistice nu mai trăiesc nici măcar 24 de ore.
Pentru un jurnalist, spuneam, într-un astfel de context, să prinzi în paginile unei cărţi o sumă de interviuri pe o perioadă de timp reprezintă cumva nu aş putea spune o victorie, ci mai degrabă o “dulce răzbunare” pentru latura aceasta extrem de rapid trecătoare a meseriei pe care noi o practicăm.
N-ai şanse să rămâi în istorie ca jurnalist în momentul de faţă nici măcar dacă dai o lovitură de presă, un “scoop”, cum spun americanii.
E greu.
Jurnalismul care se practică la ora actuală este unul de “haită”.

Un subiect generator de succes este preluat, rostogolit rapid de către toate televiziunile, de către toate ziarele. Prin urmare, mărturisec că din acest punct de vedere eu, unul, mă simt destul de stingher ! ...




www.humanitas.ro